Ştiri

Fondatorul Alibaba, Jack Ma, a dispărut din viaţa publică în ultimele două luni, dând naştere la speculaţii

Fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, Jack Ma, a dispărut din viaţa publică în ultimele două luni, lipsind inclusiv de la episodul final al unui show de televiziune la care trebuia să facă parte din juriu, dând naştere la speculaţii pe reţelele de socializare în privinţa locului unde s-ar afla, în timp ce autorităţile de reglementare din China îi investighează imperiul de afaceri, transmite Reuters.

Cel mai cunoscut om de afaceri chinez nu a mai apărut în public de la un forum de afaceri din luna octombrie, de la Shanghai, la care a criticat sistemul de reglementări din China, într-un discurs care a creat un conflict cu autorităţile în urma căruia listarea diviziei de servicii financiare prin intermediul tehnologiei a grupului Alibaba, Ant Group, de 37 de miliarde de dolari, a fost suspendată.

Financial Times a relatat, vineri, că Ma a fost înlocuit din juriu la episodul final din noiembrie al unei emisiuni concurs pentru antreprenori numită Africa’s Business Heroes.

Un purtător de cuvânt al Alibaba a declarat luni că schimbarea a avut loc în urma unui conflict legat de program.

Speculații despre absența lui Jack Ma

Ştirile despre absenţa din viaţa publică a lui Jack Ma au declanşat speculaţii pe Twitter, platformă care este blocată în China, dar nu au devenit un subiect important pe reţelele de socializare din China, unde subiectele sensibile sunt cenzurate.

Autorităţile de reglementare chineze au început să verifice afacerile lui Ma după discursul din octombrie al acestuia, începând o investigaţie antitrust împotriva Alibaba şi ordonând Ant să îşi reformeze afacerile de finanţare şi de creditare, inclusiv să creeze o companie holding separată, pentru a îndeplini cerinţele de capital.

”Cred că i s-a spus să fie discret. Este o situaţie unică, legată mai mult de mărimea Ant şi sensibilităţile legate de reglementările financiare”, a spus Duncan Clark, preşedintele firmei de consultanţă în domeniul tehnologiei BDA China din Beijing.

Acţiunile Alibaba listate la Hong Kong au scăzut luni cu 2,15%.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies