Ştiri

Focar de epidemie. Coronavirusul închide temporar una dintre cele mai renumite firme din România

Producătorul de electrocasnice Arctic a anunţat, sâmbătă, că închide temporar fabrica de la Găeşti, după confirmarea a 66 de cazuri de COVID-19 în rândul angajaţilor. Compania precizează că, încă din primele stadii ale pandemiei, a pus în aplicare un plan de pregătire şi de acţiune, pentru a asigura măsuri de prevenţie la cel mai înalt nivel în toate operaţiunile sale, în sediul central şi în fabrici.

„În calitate de lider al pieţei de electrocasnice din România şi de unul dintre cei mai importanţi susţinători ai economiei locale, cu aproximativ 4.000 de angajaţi, compania Arctic prioritizează sănătatea şi siguranţa acestora, a partenerilor de afaceri şi a consumatorilor. La fabrica din Găeşti s-au confirmat 66 de cazuri de COVID-19, în urma unei proceduri de testare iniţiată de compania Arctic, după primul caz raportat pe data de 7 mai. Arctic a luat decizia de a închide fabrica, cu efect imediat”, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, toţi angajaţii fabricii din Găeşti vor intra în şomaj tehnic pe toată perioada în care liniile de producţie rămân închise, iar diferenţa până la salariul net corespunzător fiecărei poziţii va fi acoperită de angajator. Liniile de lăzi frigorifice vor reîncepe producţia pe data de 2 iunie, iar liniile de frigidere pe data de 25 mai, între timp fabrica urmând să treacă printr-un program intens de dezinfecţie.

Toate persoanele infectate au fost spitalizate

Arctic mai anunţă că toţi cei confirmaţi pozitiv sunt asimptomatici şi sunt spitalizaţi, starea lor fiind monitorizată de autorităţile medicale locale. Angajaţii care au intrat în contact cu persoanele afectate au fost informaţi şi sunt în prezent în autoizolare, pentru a reduce răspândirea virusului.

„Am iniţiat proactiv testarea ca o măsură suplimentară de siguranţă la cele deja existente în toate facilităţile noastre. Punem în aplicare o serie de măsuri stricte şi proactive, aşa cum rezultă şi din inspecţiile sanitare întreprinse şi lucrăm în strânsă cooperare cu autorităţile sanitare locale şi centrale, pentru a preveni răspândirea virusului şi a proteja sănătatea angajaţilor noştri. Rămânem aproape şi oferim tot sprijinul nostru tuturor celor afectaţi şi familiilor lor”, a declarat Murat Buyukerk, Chief Executive Officer Arctic, potrivit Agerpres.

Conducerea Arctic a hotărât testarea profilactică a angajaţilor după ce Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa a identificat două cazuri, în datele de 7 şi 9 mai. Un alt pacient simptomatic, angajat al Arctic, a fost depistat cu noul coronavirus în această săptămână şi este internat.

„Potrivit ultimelor rezultate transmise instituţiei noastre astăzi, 16 mai 2020, alţi 31 de salariaţi din hala secundară, liniile 3 şi 4 ale SC Arctic SA Găeşti, au fost depistaţi pozitiv COVID-19, toţi fiind la acest moment asimptomatici. De la debutul focarului şi până în prezent, numărul cazurilor pozitive depistate în această societate comercială este de 66”, precizează DSP Dâmboviţa.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

5 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

6 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

6 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

7 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

8 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

11 ore ago

Acest website folosește cookies