Ştiri

Focar de COVID-19 la un abator de pui din Vaslui. 59 de angajaţi, testaţi pozitiv

Un focar de COVID-19 a fost depistat la un abator de pui din judeţul Vaslui, fiind vorba de 59 de angajaţi care au ieşit pozitiv la testare din circa 100 cărora li s-au prelevat probe, a declarat, luni, pentru Agerpres, directoarea executivă a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Mihaela Vlada.

Potrivit reprezentantului DSP Vaslui, în acest moment este în desfăşurare ancheta epidemiologică la această unitate, urmând a se decide cu privire la închiderea activităţii.

Cazurile de la abator au fost depistate după ce, în cursul săptămânii trecute, au fost confirmaţi cu noul coronavirus un număr de trei angajaţi, iar apoi s-a decis testarea şi a celorlalţi salariaţi.

În prezent, în judeţul Vaslui mai sunt alte două focare cu noul coronavirus, la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad şi la Spitalul Judeţean din Vaslui.

Conform ultimei raportări, de luni, a Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în judeţul Vaslui sunt înregistrate, în prezent, un total de 340 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies