Ştiri

Florin Iordache: „Nu există nicio diferenţă între modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital privat şi unul de stat”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a susţinut, miercuri, că „nu exită nicio diferenţă între modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital privat şi unul de stat”, potrivit News.ro. Iordache a explicat astfel de ce Liviu Dragnea s-a internat la o clinică privată.

„Dl. preşedinte Dragnea a avut o opţiune pentru un anumit spital. Nu exită nicio diferenţă între modul în care sunt trataţi pacienţii într-un spital privat şi unul de stat. Nu cred că pentru o internare de urgenţă, cum a avut dumnealui, că s-a internat în cel mai apropiat spital e un capăt de ţară. Dar eu şi colegii mei avem respect pentru modul în care pacienţii sunt trataţi în spitalele de stat, cât şi în cele private”, a afirmat Florin Iordache.

„Eu anul trecut când am fost operat am fost într-un spital de stat şi modul în care am fost tratat şi condiţiile pe care le-am avut au fost mult mai mult decât mulţumitoare. În plus, prin faptul că s-au crescut salariile din sistemul sanitar, prin faptul că au fost alocate şi o serie de instituţii spitaliceşti şi-au îmbunătăţit condiţiile, discutăm de aparatură, de construcţia de noi secţii şi aşa mai departe, sunt premise că sănătatea pentru guvernare a constituit şi constituie o prioritate”, a mai declarat Iordache.

Liviu Dragnea se află în spital de la sfârșitul săptămânii trecute, cu dublă hernie de disc, iar părerile  medicilor sunt împărțite. Doi dintre medici ar inclina catre interventie chirurgicala, ba chiar ar putea fi vorba de doua operatii, in timp ce alti doi medici sunt de parere ca ar mai trebui incercata solutia unui tratament medicamentos.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies