Ştiri

FintechOS și ONEY au digitalizat complet procesul de creditare

ONEY Romania, companie care oferă soluții inovatoare de creditare, filială a grupului BPCE – Auchan, a digitalizat complet procesul de solicitare a unui card de credit sau a unui împrumut personal cu ajutorul FintechOS, lider în domeniul tehnologiei financiare în Europa Centrală și de Est. În prezent, 40% dintre toate contractele de credit și documentele suplimentare pentru primirea unui card de credit sau a unui împrumut personal sunt semnate electronic.

Întreaga experiență de client a fost simplificată, iar rata de acceptare a solicitărilor a crescut în consecință grație tehnologiei adoptate. Prin digitalizarea completă a procesului ne-am asumat și o abordare verde în business, sustenabilă pe termen lung. Aș dori să mulțumesc tuturor echipelor implicate – echipei mele, echipelor FintechOS și partenerilor noștri bancari”, a declarat Jean Michel Goncalves, CEO al ONEY Romania.

Parteneriatul dintre ONEY și FintechOS este mai amplu, a debutat în 2021 și a început cu reconstrucția platformei digitale a ONEY – interfața este acum interconectată la toate băncile, numărul câmpurilor cu informații solicitate clienților a fost redus la minimum, iar timpul de așteptare a fost redus considerabil.

Nevoia digitalizării procesului de creditare a luat amploare odată cu migrarea comerțului către mediul online, în special în timpul pandemiei. Cererea de tehnologii capabile să răspundă rapid acestui fenomen a crescut în consecință, FintechOS capitalizând pe această oportunitate: în prezent, zeci de mii de interacțiuni electronice se desfășoară zilnic în industria serviciilor financiare cu ajutorul soluțiilor realizate de FintechOS și partenerii săi, în scenarii dintre cele mai variate – de la achiziția unei asigurări de sănătate până la înrolarea unui IMM pentru un credit sau achiziția de bunuri în rate.

Am început în urmă cu patru ani ca un start-up care oferă tehnologie financiară pentru bănci și asigurări. Business-ul în care navigăm s-a schimbat în tot acest timp, evoluția fiind dinamică, rapidă și spectaculoasă. Nu mai gândim în termeni de bănci sau asigurări, ci vedem serviciile financiare per ansamblu – complete, integrate, centrate pe client. Granițele dintre industrii s-au estompat, iar noi suntem nevoiți să rămânem la intersecția lor, să inovăm permanent, să răspundem cu viteză noilor nevoi și să câștigăm business din fiecare piață. Extinderea către serviciile financiare emergente este un obiectiv-cheie pentru FintechOS”, spune Teodor Blidăruș, Co-Fondator și CEO al FintechOS.

FintechOS a anunțat recent venituri de peste 20 de milioane de dolari înregistrate până la finalul primului trimestru al acestui an, principalele motoare de creștere fiind migrarea afacerilor către un nou tip de economie, preponderent digital, dar și consolidarea reputației FintechOS de lider în domeniul tehnologiei financiare în Europa Centrală și de Est.

În prezent, FintechOS este implicată în proiecte de transformare digitală a unor organizații financiare din România, Marea Britanie, Europa Centrală și de Est, Asia de Sud-Est și America de Nord.

Platforma FintechOS combină elemente de business și digitale într-o abordare no-code/low-code, susținută de o arhitectură nativă în cloud, optimizată pentru servicii personalizate bazate pe date.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies