Ştiri

VIDEO Cum arată mașina de colecție din 1962, cumpărată la licitație pentru suma-record de 48,4 milioane de dolari

O mașină rară Ferrari model 250 GTO, fabricată în anul 1962, a fost vândută prin licitaţie, în California, pentru suma-record de 48,4 milioane de dolari, a transmis Bloomberg, potrivit News.ro.

Automobilul a fost oferit de către casa de licitaţii RM Sotheby’s în Monterey, estimându-se un preţ de 45-60 de milioane de dolari, aceasta fiind cea mai mare evaluare făcută vreodată la o licitaţie de automobile vintage. Preţul obţinut a depăşit recordul anterior, de 38,1 milioane de dolari, plătit pentru un model din 1963 al aceluiaşi automobil, în 2014.

Vânzătorul a fost Greg Whitten, preşedinte al Numerix Software şi unul dintre angajaţii vechi ai Microsoft, care a cumpăratul Ferrariul în anul 2000. Sotheby’s a refuzat să precizeze cât a plătit Whitten pentru automobil, dar a precizat că preţul de piaţă al unui astfel de Ferrari, era, la momentul respectiv, de circa 20 milioane de dolari.

Ferrari a construit doar 36 de exemplare al modelului respectiv, în perioada 1953-1964, iar aceste maşini de curse elegante au generat cele mai mari preţuri în rândul automobilelor vintage, în ultimii ani. O versiune din 1963 s-a vândut pentru 70 de milioane de dolari într-o tranzacţie privată care a avut loc în acest an, potrivit Sotheby’s.

 


FOTO: Squir.com

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

11 minute ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

23 de minute ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

45 de minute ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o oră ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

6 ore ago

Acest website folosește cookies