Ştiri

Familia Talpeș a vândut deja o bună parte din Bitdefender

Familia Talpeș a vândut, discret, din 2007 până în prezent, un pachet de 30% din producătorul de software antivirus Bitdefender. În acest moment, soții Florin și Măriuca Talpeș mai dețin puțin peste 62% din Bitdefender, cel mai cunoscut brand românesc din lume.

Horia Manda, managing director al fondului de investiții Axxess Capital, a declarat, în exclusivitate pentru NewMoney, că participația fondului a ajuns la 37,32% din companie.

Citiți mai mult despre acest subiect în numărul 2 al revistei NewMoney, care apare luni, 7 noiembrie!

Pe de altă parte, acționarii Bitdefender intențonează să mai vândă un pachet de acțiuni către un alt fond de investiții, în condițiile în care compania se pregătește de o listare pe o bursă străină sau românească. „Strategia Bitdefender este să se listeze în viitorul apropiat”, a declarat, recent, Florin Talpeș, pentru The Telegraph.

Florin Talpeș precizează că și după vânzarea viitoare va păstra pachetul majoritar de acțiuni.

Soții Talpeș au vândut un prim pachet din companie în 2007, când Horia Manda și un grup de investitori români și străini au cumpărat 7% din companie, pentru șapte milioane de dolari. Soții Talpeș au înțeles că deschiderea acționariatului poate dezvolta mult afacerea. „Alegerea unei echipe de >, reprezentată de Horia Manda, a fost un prim-pas pentru noi, de acomodare cu o cultură a unui acționariat divers”, a declarat Florin Talpeș, pentru NewMoney.

Citiți mai mult despre acest subiect în numărul 2 al revistei NewMoney, care apare luni, 7 noiembrie!

„Horia și echipa lui ne-au ajutat pe mai multe planuri. Ne-au ajutat să structurăm procesele pe partea financiară, pentru o tranzacție M&A – bursă sau altceva. În plus, acționarii care nu sunt implicați în viața de zi cu zi a companiei pun și altfel de întrebări, văd riscuri acolo unde noi nu vedem. Ne ajută sa avem planuri mai solide și execuții mai riguroase în cadrul obiectivelor noastre”, a adăugat Talpeș.

Într-un interviu pentru NewMoney, Horia Manda a dezvăluit că participația pe care fondul său o deține la Bitdefender a crescut considerabil. „În prezent, avem 37,32% din acțiuni”, mărturisește investitorul.

Citiți mai mult despre acest subiect în numărul 2 al revistei NewMoney, care apare luni, 7 noiembrie!

Recent, The Sunday Telegraph a scris că producătorul de software antivirus Bitdefender, cel mai cunoscut brand tehnologic românesc din lume, are în plan vânzarea unei părți din companie înainte de o ofertă publică inițială (IPO) care ar putea avea loc pe Bursa de la Londra.

„Strategia Bitdefender este să se listeze în viitorul apropiat”, a declarat Florin Talpeș, directorul companiei, pentru publicația britanică. „De aceea, în 2017, plănuim să atragem un investitor minoritar în companie. Deocamdată, nu ne-am decis pe ce bursă ne vom lista, însă London Stock Exchange nu este exclusă”, a mai adăugat Talpeș.

Bitdefender a discutat în repetate rânduri despre listarea la bursă, atât înainte de criza financiară, cât și în ultimii ani, scenariile au vehiculat Nasdaq, Bursa de la București și, acum, London Stock Exchenage.

Bitdefender a înregistrat, în 2015, o cifră de afaceri de 87 de milioane de euro, potrivit Ministerului Finanțelor. Totuși, suma nu este completă fără veniturile obținute de compania română în țări precum SUA, Franța, Spania, Germania sau Dubai.

Peste 500 de milioane de dispozitive din toată lumea folosesc softuri Bitdefender. Clienții sunt atât din sfera companiilor, cât și din cea a persoanelor fizice.

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies