Ştiri

Facilităţi pentru operatorii de plaje în acest sezon estival

Operatorii de plaje vor fi scutiţi cu 30% de la plata contravalorii contractelor de închiriere, conform unei propuneri de act normativ înaintată Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

„Prin actul normativ aprobat astăzi în şedinţa de Guvern, titularii contractelor de închiriere la Marea Neagră sunt scutiţi de la plata sumei datorate cu titlu de chirie. Această sumă reprezintă o reducere cu 30% din contravaloarea contractelor de închiriere pentru anul 2020.

În mod evident, aceste sume nu vor mai fi incluse la plata datoriilor scadente. Propunerea noastră îşi doreşte să fie o compensare a pierderilor financiare pe care operatorii de plaje le au sau le-ar putea avea în acest sezon estival”, a declarat directorul general al ANAR, Ervin Molnar, citat de Agerpres.

Potrivit ANAR, propunerea legislativă răspunde solicitărilor formulate de operatorii economici care au încheiat contracte de închiriere a plajelor cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, „ţinând cont de faptul că activităţile aferente sezonului estival 2020 nu se desfăşoară la capacitate optimă, datorită măsurilor de protecţie stabilite pentru prevenirea răspândirii COVID-19 pe teritoriul României„.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies