Ştiri

Facebook va cenzura postările anti-vaccinare

Facebook a anunţat că analizează în prezent mai multe măsuri pe care ar putea să le ia pentru a limita răspândirea postărilor care îndeamnă părinţii să nu-şi vaccineze copiii, scrie News.ro.

Facebook şi Google au fost atenţionate printr-o scrisoare publică de senatorul american Adam Schiff cu privire la răspândirea curentului anti-vaccinare prin intermediul platformelor celor două companii.

Deşi senatorul american se referă la pericolele pe care nevaccinarea le poate genera în Statele Unite, acelaşi lucru este valabil pentru întreaga lume, inclusiv în România existând o aprigă dezbatere pe această temă în mediul online.

Răspunzând la această interpelare, Facebook spune că analizează în prezent situaţia şi evaluează mai multe măsuri pe care ar putea să le ia pentru limita răspândirea curentului anti-vaccinare.

Printre aceste măsuri s-ar putea număra, conform oficialilor Facebook, limitarea sau eliminarea completă a acestui tip de conţinut din recomandările care apar în diverse secţiuni ale reţelei sociale, inclusiv a grupurilor recomandate.

Facebook va încerca să afişeze conţinut de calitate şi informaţii venite din surse care au autoritate în domeniu în locul postărilor anti-vaccinare.

Postările care îndeamnă părinţii să nu-şi mai vaccineze copiii s-au răspândit în ultima vreme pe Facebook, în special prin intermediul grupurilor de discuţii, acolo unde se vehiculează foarte multe informaţii neadevărate, dar luate în considerare de o parte a utilizatorilor.

Google, care a nu oferit încă un răspuns oficial, a luat deja anumite măsuri împotriva manipulărilor pe tema vaccinării. Au fost penalizate unele clipuri de pe YouTube care răspândeau informaţii false inclusiv pe tema vaccinării şi diverse alte postări care promiteau leacuri-minune pentru afecţiuni foarte grave.


Foto: Pixabay

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

16 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

16 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

16 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

17 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

18 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

21 de ore ago

Acest website folosește cookies