Ştiri

Experţii OMS se pregătesc să declare ridicarea urgenţei de sănătate publică de interes internaţional asociată COVID-19

Experţii internaţionali au început, vineri, discuţiile referitoare la posibilitatea ridicării urgenţei de sănătate publică de interes internaţional asociată COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmând să anunţe o decizie cel mai devreme luni, transmite agenţia DPA care citează surse din cadrul OMS.

Reuniunea online a comitetului de urgenţă privind reglementările în domeniul sanitar la nivel internaţional referitoare la COVID-19 s-a concentrat iniţial asupra celor mai recente date despre pandemie, discuţiile fiind urmate de dezbatere, potrivit unei purtătoare de cuvânt a OMS.

Se aşteaptă ca discuţiile să se încheie vineri seara, cel mai devreme. Comitetul urmează apoi să îl informeze pe directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care ar trebui să ia o decizie independentă în favoarea sau împotriva ridicării stării de urgenţă actuale. La începutul acestei săptămâni, directorul OMS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea în continuare a ratelor de deces raportate săptămânal asociate COVID-19.

De la începutul lunii decembrie, peste 170.000 de persoane din întreaga lume au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, potrivit datelor OMS. Sunt disponibile, însă, numeroase instrumente eficiente împotriva virusului, inclusiv vaccinuri, medicamente, măşti sau măsuri de distanţare socială. Starea de urgenţă reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declara OMS. Măsura este luată în cazul ameninţărilor, astfel încât guvernele şi publicul să fie alertat şi să poate face pregătiri.

Nici declararea stării de urgenţă, nici ridicarea acesteia – oficial Urgenţă de Sănătate Publică la Nivel Internaţional (PHEIC) – nu are consecinţe imediate. Potrivit sursei citate de Agerpres, fiecare ţară decide modul în care este gestionată criza la nivel naţional.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies