Ştiri

Eurobarometru: 78% dintre români consideră că, de la începutul războiului, UE a dat dovadă de solidaritate

Un sondaj Eurobarometru Flash realizat în toate statele membre ale UE, publicat joi, arată un larg consens în rândul cetăţenilor UE în favoarea răspunsului Uniunii la invadarea Ucrainei de către Rusia. Astfel, majoritatea românilor consideră că, de la începutul războiului, UE a dat dovadă de solidaritate (78%), reacţia sa fiind caracterizată de unitate (70%) şi rapiditate (64%).

În plus, 63% dintre respondenţii români sunt mulţumiţi de cum a reacţionat UE (media europeană fiind de 52%), iar 82% dintre aceştia se declară satisfăcuţi de reacţia cetăţenilor români de la începutul războiului (peste media europeană de 69%), potrivit Eurobarometrului citat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

 

Majoritatea europenilor consideră că, de la începutul războiului, UE a dat dovadă de solidaritate (79%), reacţia sa fiind caracterizată de unitate (63%) şi rapiditate (58%). Respondenţii sunt în marea lor majoritate în favoarea sprijinului ferm pentru Ucraina şi poporul său.

În mod concret, peste nouă din zece respondenţi (93%) aprobă acordarea de sprijin umanitar persoanelor afectate de război. 88% dintre europeni sunt de acord cu ideea de a primi în UE persoane care fug din calea războiului. 80% aprobă sprijinul financiar acordat Ucrainei. 66% sunt de acord că „Ucraina ar trebui să adere la UE atunci când este pregătită”, 71% consideră că Ucraina face parte din familia europeană, iar 89% se simt solidari cu cetăţenii ucraineni, conform sursei citate.

Sprijinul pentru sancţiunile impuse Rusiei în urma atacului său militar împotriva Ucrainei este, de asemenea, foarte ridicat. Marea majoritate a europenilor (80%) aprobă sancţiunile economice împotriva Rusiei. 79% dintre europeni aprobă sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi pentru a impune costuri economice şi politice clare elitei politice ruse responsabile de invazie.

Două treimi dintre europeni (67%) aprobă faptul că UE finanţează achiziţionarea şi furnizarea de echipamente militare Ucrainei. În plus, 75% consideră că războiul din Ucraina arată că „avem nevoie de o cooperare militară sporită în cadrul UE”.

Sondajul arată, de asemenea, un sprijin larg pentru acţiunile UE în domeniul energiei care vizează eliminarea dependenţei de combustibilii fosili ruşi. Există un larg consens cu privire la reconstituirea stocurilor de gaze ale UE pentru a evita riscurile de penurie pentru iarna următoare (86%), cu privire la adoptarea de către UE a unor măsuri de creştere a eficienţei energetice a clădirilor, a transporturilor şi a mărfurilor (85%), precum şi cu privire la faptul că investiţiile în energiile din surse regenerabile au devenit mai urgente din cauza războiului din Ucraina (84%).

Totodată, 90% dintre europeni sunt de acord că ar trebui luate măsuri la nivel european pentru a limita impactul creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor şi a întreprinderilor. 86% dintre respondenţii europeni afirmă că creşterea preţurilor la energie are un impact semnificativ asupra puterii lor de cumpărare.

Acest sondaj Eurobarometru Flash a fost realizat în cele 27 de state membre în perioada 13-20 aprilie 2022. Au fost intervievaţi online 26 066 de cetăţeni ai UE.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

5 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

5 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

6 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

7 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

10 ore ago

Acest website folosește cookies