Ştiri

Euro în variantă africană. Care sunt primele țari care vor adopta moneda unică

Ţările din Africa de Vest care respectă criteriile de convergenţă urmează să se pronunţe dacă adoptă din 2020 eco drept monedă comună, a anunţat preşedintele Coastei de Fildeş Alassane Ouattara în urma unei întâlniri cu preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP.

„Şefii de stat din cadrul (Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest) CEDEAO au decis ca împreună, în 15, să creeze o nouă monedă care se numeşte eco. Francul CFA se va numi eco”, a anunţat Ouattara marţi, evocând decizia anunţată la 29 iunie într-un summit Cedeao la Abuja în vederea adoptării acestei monede comune.

„Sperăm ca acest lucru să aibă loc cât mai rapid posibil, aceasta este dorinţa populaţiilor”, a adăugat el, potrivit News.ro.

Însă nu toţi vor putea adopta această monedă nouă în 2020, a subliniat preşedintele ivorian.

„Acest lucru depinde de voinţa fiecărui stat. Coasta de Fildeş respectă criteriile de convergenţă în 2020, alţii le respectă, însă numeroase ţări nu le respectă. Este necesar ca criteriile de convergenţă să fie atinse de către toate ţările înainte”, a avertizat el.

În schimb, „am hotărât că ţările care sunt pregătite, ca cele din zona (Uniunii Monetare Vest-africane) UMOA şi care au făcut eforturi importante de bună gestiune, de bună guvernanţă, de stăpânire a deficitelor, de stăpânire a datoriei, vor fi pregătite fără îndoială în 2020. Le va reveni şefilor de stat din această zonă să ia o hotărâre, nu mie îmi revine să spun”, a conchis el.

Întrebat dacă această hotărâre ar condmna francul CFA, liderul ivorian a răspus că „nicio monedă nu este condamnată, monedele trăiesc în ritmul statelor”.

Paisprezece ţări africane cu 155 de milioane de locuitori – între care 12 foste colonii franceze – şi care constituie două uniuni monetare distincte folosesc în continuare francul CFA drept monedă oficială.

Opt dintre aceste state se află în Africa de Vest – Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Guineea Bisau, Mali, Niger, Senegal şi Togo -, iar şase în Africa Centrală – Camerun, Repiblica Centrafricană, Congo, Gabon, Guineea Ecuatorială şi Ciad.


Sursa: News.ro

Foto: Pixabay

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

18 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

18 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

19 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

20 de ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

21 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

24 de ore ago

Acest website folosește cookies