Ştiri

Epidemie de gripă în Bulgaria. Măsuri radicale luate de autorităţile de la Sofia

Bulgaria a declarat epidemie de gripă de tip B la nivel naţional, în urma înmulţirii rapide a cazurilor de îmbolnăvire, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii, precizând că nu există deocamdată cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, care a lovit aproape 90 de ţări.

Şcolile vor închise închise între 6 şi 11 martie, ministerul recomandând şi suspendarea cursurilor în universităţi şi a evenimentelor cu participare numeroasă, inclusiv a celor sportive şi culturale. Săptămâna trecută au fost înregistrate aproape 4.000 de cazuri de gripă, dar numărul pacienţilor infectaţi a crescut dramatic în ultimele zile, au declarat experţii. Potrivit acestora, cele mai vulnerabile sunt persoanele sub 29 de ani. „Nu a existat niciodată o creştere atât de dramatică a numărului de persoane infectate cu gripa B în Bulgaria”, a afirmat Todor Kantarghiev, directorul Centrului naţional de boli infecţioase.

Ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, a emis de asemenea un ordin prin care se suspendă controalele medicale de rutină pentru femei şi copii, examenele de rutină şi imunizările, intervenţiile chirurgicale care nu presupun urgenţă, precum şi vizitele în toate instituţiile medicale. Grădiniţele vor rămâne deschise, dar copiii trebuie să fie examinaţi medical la intrare, iar sălile să fie dezinfectate corespunzător. Părinţii pot alege însă să nu-şi trimită copiii la grădiniţă în intervalul 6-11 martie.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies