Ştiri

Dragnea, reacţie nervoasă: Cu ce dracu mă ajută pe mine?! Mi-au distrus viaţa ani de zile. Ce l-a enervat pe liderul PSD

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a avut, miercuri, o reacţie nervoasă în faţa jurnaliştilor, după ce un reporter l-a întrebat despre legea care spune că cei care au pedepse de până la cinci ani de închisoare le pot executa la domiciliu, şi care l-ar putea favoriza, potrivit News.ro.

„Cu ce dracu mă ajută pe mine, domnişoară?!”, a spus Dragnea, afirmând că s-a săturat şi nu mai vrea să răspundă la astfel de prostii. Preşedintele PSD le-a spus jurnaliştilor să-i ceară preşedintelui Iohannis să dea un decret prin care să-l împuşte.

Dragnea a fost întrebat, miercuri, în Parlament, de un jurnalist cum le răspunde celor care afirmă că legea conform căreia cei care au pedepse de închisoare de maximum cinci ani pot executa aceste pedepse la domiciliu, a fost dată în favoarea sa. Dragnea a avut o reacţie nervoasă şi a spus că nu are niciun avantaj prin astfel de legi, că s-a săturat să audă asta şi că doar el este acuzat că ar avea anumite avantaje, deşi nu este singurul om din ţară.

„Cu ce dracu’ mă ajută pe mine, domnişoară? Să înţeleg şi eu că m-am săturat. Şi dacă voi fi condamnat cu ce mă ajută pe mine?! Dacă mă întrebaţi asta înseamnă că aveţi ceva în cap. Am înţeles că mă acuză, dar în afară de mine mai sunt oameni în ţara asta? (…) Orice lege mă favorizează pe mine. Totuşi, sunt şi eu om şi mi-ajunge să răspund la aceste prostii”, a răspuns Liviu Dragnea.

Când i s-a spus că se află, totuşi, într-o funcţie publică, Dragnea a replicat: „Deci cei care nu sunt în funcţii publice pot fi distruşi. Cereţi-le dovezi!”.

Preşedintele PSD le-a spus jurnaliştilor să-i ceară preşedintelui Iohannis să dea un decret să fie împuşcat. Dragnea a afirmat că i-a fost distrusă viaţa, fiind condamnat pe nedrept, fără probe şi că de ani de zile DNA doar de asta se ocupă.

„Vorbiţi cu hashtagul, vorbiţi cu Iohannis să dea un decret să mă-mpuşte mâine, şi de mâine să vorbiţi despre ce se poate întâmpla în ţara asta. Aţi ajuns oameni tineri să susţineţi securiştii, să susţineţi abuzurile în România. Toate prostiile le susţineţi, că toate mă avantajează pe mine. Cu ce dracu’ să mă avantajeze, că mi-au distrus viaţa ani de zile, am fost condamnat fără niciun fel de probă la referendum, că s-a supărat Băsescu, şi fără probă în al doilea dosar. Asta este marea corupţie. DNA doar de asta se ocupă”, a declarat Dragnea.

Jurnaliştii i-au atras atenţia asupra deciziilor instanţei legate de condamnările sale, moment în care preşedintele PSD a spus că are dreptul să le critice.

„Da, doamnă, şi încă am dreptul să critic aceste decizii. Dar despre deciziile instanţei pe care CEDO le-a făcut harcea-parcea vorbiţi?”, a răspuns Dragnea.

Întrebat de ce este agresiv cu jurnaliştii, acesta a spus că doar a vorbit mai tare.

„Am vorbit mai tare, puiu. Ca să poţi să auzi. Să fii sănătos”, a răspuns liderul PSD.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

15 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

15 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

15 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

16 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

17 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

20 de ore ago

Acest website folosește cookies