Ştiri

Două noi subvariante de Omicron fac ravagii în Africa de Sud. Avertismentul OMS

Două noi subvariante de Omicron, a căror virulenţă nu a fost încă determinată, se află la originea noului val al pandemiei de COVID-19 din Africa de Sud, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

„Oamenii de ştiinţă sud-africani care au identificat Omicron la sfârşitul anului trecut au semnalat în prezent alte două subvariante de Omicron, BA.4 şi BA.5, ca fiind la originea creşterii cazurilor în Africa de Sud”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă. „Este prea devreme să ştim dacă aceste noi subvariante pot provoca forme mai severe ale bolii decât alte subvariante de Omicron”, însă primele date sugerează că vaccinul continuă să ofere o bună protecţie împotriva formelor severe de COVID-19 şi reduce riscul de deces, a mai spus el. „Cea mai bună modalitate de a proteja populaţia rămâne vaccinarea, precum şi măsurile sociale şi de sănătate publică care şi-au dovedit eficacitatea”, a avertizat şeful OMS, potrivit Agerpres.

Africa de Sud, ţara cea mai afectată de COVID-19 de pe continentul african, se confruntă cu un nou val al pandemiei, a avertizat Centrul pentru Inovare şi Răspuns la Epidemii (CERI), la sfârşitul lunii aprilie.

45% din populaţia adultă din Africa de Sud, complet vaccinată

Ţara africană, în care mai puţin de 45% din populaţia adultă este complet vaccinată, a cunoscut la începutul lunii martie o perioadă de 48 de ore fără niciun deces asociat COVID-19, o premieră din 2020. Preşedintele Cyril Ramaphosa a anunţat la începutul lunii aprilie ridicarea tuturor restricţiilor legate de pandemie.

OMS a înregistrat peste 6,2 milioane de decese la nivel mondial de la începutul pandemiei. Mulţi consideră că cifrele reale sunt mult mai mari. „La nivel global, numărul de cazuri şi de decese cauzate de COVID-19 continuă să scadă, decesele săptămânale raportate sunt la cel mai scăzut nivel din martie 2020”, a mai spus şeful OMS.

Cu toate acestea, la nivel regional, OMS a constatat o creştere a cazurilor pe continentele african şi american, determinată de subvariantele Omicron.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

9 ore ago

Acest website folosește cookies