Ştiri

Donald Trump plănuieşte o măsură controversată în aeroporturi pentru combaterea terorismului

Administraţia Trump are în plan să propună anul viitor o reglementare conform căreia toţi călătorii, inclusiv cetăţenii americani, vor trebui fotografiaţi la intrarea şi la ieşirea de pe teritoriul Statelor Unite.

Reglementarea, ce ar urma să fie propusă în iulie de Departamentul Securităţi Interne (DHS), ar fi inclusă într-un sistem mai amplu de localizare a călătorilor la intrarea/ieşirea din SUA.

Planul a atras deja opoziţia unor activişti pentru drepturile omului. „Călătorii, inclusiv cetăţenii SUA, nu ar trebui să fie obligaţi să se supună scanărilor biometrice invazive drept condiţie pentru exercitarea dreptului lor constituţional de a călători”, a subliniat Jay Stanley, analist principal la Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile, într-un comunicat citat de Agerpres.

Amprentare digitală pentru călătorii străini

Administraţia Trump explică, în agenda sa de reglementare, că scanarea facială va combate utilizarea frauduloasă a documentelor de călătorie americane şi va ajuta la identificarea infractorilor şi a suspecţilor de terorism.

Administraţia mai intenţionează să emită în această lună o reglementare separată de extindere accelerată a unui proiect pilot de colectare de fotografii şi amprente digitale ale călătorilor străini, desfăşurat de agenţia vamală şi de protecţie a frontierelor, parte a DHS.

Un audit intern din anul 2018 a identificat probleme tehnice şi operaţionale în cursul unui program pilot pe nouă aeroporturi, punând sub semnul întrebării obiectivul DHS de a confirma toate plecările de pe primele 20 de aeroporturi din SUA până în anul fiscal 2021.

Centrul Pew Research a estimat în 2006 că 45% dintre imigranţii fără statut legal au intrat în SUA pe baza unei vize valide, dar nu au părăsit teritoriul american după expirarea acesteia.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies