Ştiri

Donald Trump a decis reducerea trupelor americane din Afganistan şi Irak

Preşedintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, a ordonat reducerea efectivelor militare americane din Afganistan şi Irak până la jumătatea lunii ianuarie, a anunțat Christopher Miller, secretarul interimar al Apărării.

Numărul forțelor americane din Afganistan va fi redus de la 4.500 la 2.500 înainte ca Trump să-și încheie mandatul, iar în Irak, efectivele vor fi reduse de la 3.000 la 2.500. Trump amenința că va retrage complet aceste forțe până la Crăciun, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

„Nu suntem adepţii războaielor perpetue, ar fi în antiteză cu ceea ce susţinem (…). Am îndeplinit sarcinile, acum este vremea să revenim acasă”, a arătat Christopher Miller într-o scrisoare adresată militarilor americani. Donald Trump pledase încă din campania electorală din 2016 pentru retragerea trupelor americane din zonele de operaţiuni externe şi pentru „oprirea ridicolelor războaie fără sfârşit”.

NATO, nemulţumită de decizie

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, i-a cerut marţi preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, să nu reducă efectivele militare americane din Afganistan, avertizând asupra riscurilor de securitate şi cerând solidaritate cu militarii altor ţări.

Alianţa Nord-Atlantică a intervenit în Afganistan după un atac asupra Statelor Unite, pentru a se asigura că această ţară nu va mai fi niciodată un refugiu al teroriştilor internaţionali. Sute de mii de militari din Europa şi din alte ţări au fost alături de militarii americani în Afganistan, iar peste 1.000 dintre ei au plătit preţul cel mai mare”, a spus Jens Stoltenberg.

„Acum ne confruntăm cu o decizie dificilă. Ne aflăm în Afganistan de aproape 20 de ani şi niciun stat membru NATO nu vrea să rămână mai mult decât este necesar. Dar, în acelaşi timp, preţul retragerii premature sau în mod necoordonat ar putea fi foarte mare. Afganistanul riscă să devină din nou o platformă a teroriştilor internaţionali de organizare a atacurilor asupra ţărilor noastre. Iar reţeaua Stat Islamic ar putea reconstrui în Afganistan califatul terorist pierdut în Siria şi Irak”, a atras atenţia secretarul general NATO.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

18 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

18 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

19 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

19 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

21 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

24 de ore ago

Acest website folosește cookies