Ştiri

DOCUMENT. Ministerul Sănătăţii a validat chestionarul pentru vaccinare pe care trebuie să îl semneze părinții

Ministerul Educației a transmis chestionarul prin care părinții își vor exprima intenția de vaccinare a copiilor la școală, după ce acesta a fost validat de Ministerul Sănătății. Chestionarul, care nu este obligatoriu, va fi distribuit în școli începând de vineri, 24 septembrie, prin inspectoratele școlare județene.

Începând de vineri, 24 septembrie 2021, chestionarul va fi diseminat în unităţile de învăţământ, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligaţie de vaccinare şi va fi pus la dispoziţia părinţilor în vederea completării„, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

DOCUMENTUL poate fi descărcat AICI.

Potrivit sursei citate, persoana desemnată pentru protecţia sanitară la nivelul unităţii de învăţământ, în conformitate cu dispoziţiile ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinţi/tutori legali.

În cazul exprimării intenţiei de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezenţa părintelui/tutorelui legal al copilului! Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze şi beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinţilor sau reprezentanţilor legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în şcoli de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi Direcţiile de Sănătate Publică„, menţionează sursa citată de Agerpres.

Documentul poate fi transmis şi online

Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură şi pot fi transmise şi în format electronic, precizează Ministerul Educaţiei. Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă juridică, formularul de exprimare a intenţiei de imunizare, declara, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

El preciza că Ministerul Sănătăţii este singurul autorizat în prelucrarea datelor medicale cu caracter personal. „Formularul care va fi elaborat de către cei în drept – Ministerul Sănătăţii – va avea o primă întrebare: este sau nu este vaccinat. Dacă este vaccinat, nu mai trebuie răspuns la cea de a doua întrebare, care va avea trei variante de răspuns: Da; Nu; Indecis„, preciza Cîmpeanu.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

23 de ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

24 de ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

24 de ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies