Din nou despre Afganistan

Din nou despre Afganistan, întrucât acesta continuă să fie cel mai important dosar al vieții internațio­nale, în ciuda faptului că Statele Unite ale Americii și țările occidentale în general par să fi încheiat acest capitol. Este însă numai o aparență, deoarece rela­țiile cu talibanii continuă să rămână o chestiune foarte importantă atât pentru combaterea organi­zațiilor teroriste Al-Qaida și Statul Islamic, cât mai ales pentru a se asigura o prezență occidentală.

O SITUAȚIE INEDITĂ. Aici este partea cea mai difi­cilă, pentru că, dacă privim o hartă a Afganistanului, frapează lipsa mij­loacelor Occidentului de a avea o prezență directă. Nici Iranul, nici Rusia și, cu atât mai puțin, China nu sunt aliați ai țărilor occidentale. Nici chiar Pakista­nul, aliat strategic al Chinei și cu atât mai departe de Occident în condițiile în care acesta din urmă a fă­cut din India partenerul strategic major la nivelul regiunii indo-pacifice.

Ne aflăm, iar acest lucru nu se prea spune, într-o situație cu totul inedită. Odată cu retragerea ameri­cană din Afganistan, Asia Centrală devine prima regiune în care Occidentul nu mai este prezent. Și este oare acest lucru o problemă? Desigur, tema comba­terii terorismului cu amprentă jihadistă a acoperit orice alt detaliu legat de importanța strategică a Afganistanului.

Actualmente, în ciuda prezenței Al-Qaida și a Statului Islamic pe teritoriul său, acest dosar nu mai este prioritar. Motivele sunt cunoscute: talibanii sunt în conflict cu cele două organizații teroriste, dacă nu cel puțin rezervați față de acestea, pentru că le văd drept concurente. Iar din ideologia taliba­nilor lipsește jihadismul global.

„ARABIA SAUDITĂ A LITIULUI“. Problema strate­gică fundamentală este umbra Chinei, vecinătatea acesteia directă și prin intermediul partenerilor săi strategici, Pakistan și Iran. Afganistanul intră astfel în ecuația marii competiții globale dintre Statele Unite și China, capătă o va­loare de întrebuințare atât ca valoare strategică a teritoriului, cât și sub aspectul resurselor de metale rare, cu rol fundamental pentru tehnologiile viito­rului.

Ca teritoriu strategic, Afganistanul este un adevă­rat nod geopolitic, un spațiu ce oferă deschidere spre Asia Centrală, spre Caucaz și Orientul Mijlociu, și mai ales are capacitatea de a închide orice in­flu­ență venită dinspre India spre Asia Centrală.

O pre­zență a Chinei în Afganistan înseamnă consolidarea influenței pe care aceasta o are în Pakistan și în Iran, practic pozițio­narea acesteia la porțile Orientului Mijlociu. Căci, alături de parteneriatul strategic semnat de China cu Iranul la 27 martie, o probabilă prezență în Afga­nistan, chiar civilă, fără militari, numai prin intermediul infrastructurilor și al asis­tenței financiare pentru ta­libani, va însemna un cap de pod spre Orientul Mijlociu – o regiune care, până de curând, era fieful ex­­clu­siv al Statelor Unite ale Americii.

Dar și în privința resurselor de pământuri rare, în cazul în care China va reuși să le exploateze, Afga­nistanul devine o miză în competiția globală SUA-China.

Un raport al Institutului de Studii Geologice din Statele Unite denumea Afganistanul drept o „Arabie Saudită a litiului“, element fundamental în produce­rea bateriilor și deci în tranziția energetică. Afganistanul posedă din abundență și alte elemente, rapor­tul în cauză evaluându-le la 2.000 de miliarde de dolari.

„MARELE JOC“. Iată că retragerea militară din această țară poate avea consecințe notabile, deși nu decisive, pentru poziționarea în viitoarea ordine mondială.

Nu de­geaba competiția pentru dominarea acestui teritoriu în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, pe atunci între Rusia țaristă și Imperiul Britanic, a ră­mas în posteritate ca „Marele Joc“. Nu degeaba cele două imperii s-au luptat vreme de aproape un secol și nu degeaba, odată înțelese în privința deli­mitării sferelor de influență, acest lucru s-a resimțit până în Europa.

Căci, da, tocmai înțelegerea pe Afganistan a făcut posibilă semnarea Triplei Antante și participarea ulterioară a Rusiei la Primul Război Mondial ală­turi de Marea Britanie și Franța. Acest lucru din istorie – și este bine să ne îndreptăm spre învățămintele ei – ne arată că undele de șoc din Asia Centrală, regiune în care Afganistanul ocupă o poziție de nod, de pivot, se resimt mai devreme sau mai târziu și în regiunile limitrofe – spațiul extins al Mării Negre, Orientul Mijlociu, Indo-Pacificul.

Părăsirea Afganistanului de către Occident este totuși o retragere care creează un vid de putere ce va fi ocupat de puteri rivale, în primul rând de China, iar apoi de Rusia. Da, China nu a câștigat „Marele Joc“, dar este pe cale să câștige o rundă importantă.