Ştiri

Dezvoltatorii imobiliari chinezi sunt atât de disperaţi, încât acceptă plata în grâu sau usturoi

Un dezvoltator imobiliar chinez, disperat de încetinirea vânzărilor, a decis să vină cu o nouă promoţie pentru atragerea cumpărătorilor, oferindu-se să accepte ca avans grâu sau usturoi, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.ro.

Potrivit unui mesaj publicitar al firmei Central China Real Estate, cu sediul în provincia Henan din centrul Chinei, care spunea „Schimbă grâu pentru o casă”, cumpărătorii unei locuinţe pot schimba grâu la un preţ de 2 yuani pentru un catty (o unitate chineză de măsură a greutăţii echivalentă cu aproximativ 500 de grame – n. r.), pentru a achita un avans de până la 160.000 de yuani (23.900 de dolari) în cazul unuia dintre complexe imobiliare pe care firma le dezvoltă.

Un agent imobiliar de la Central China Real Estate a precizat că această campanie promoţională, care este destinată în principal fermierilor din regiune, a început luni şi se va încheia pe data de 10 iulie. Agentul a mai spus că dezvoltatorul oferă locuinţele la preţuri cuprinse între 600.000 şi 900.000 de yuani.

Luna trecută, un alt mesaj publicitar lansat de Central China Real Estate îi anunţa pe cumpărătorii de locuinţe că într-un alt proiect aflat în stadiu de dezvoltare pot să plătească avansul în usturoi la un preţ de 5 yuani per catty. Această campanie promoţională a atras 852 de vizite şi 30 de tranzacţii care au implicat 860.000 de catty de usturoi în cele 16 zile în care a fost valabilă.

Pe piaţa angro din China, preţul la grâu şi usturoi este de 1,5 yuani pentru 500 de grame.

Dezvoltatorii imobiliari chinezi se străduiesc să crească vânzările, după ce în perioada ianuarie-martie numărul tranzacţiilor a scăzut dramatic, pe măsură ce restricţiile impuse de autorităţile chineze pentru combaterea pandemiei au generat îngrijorări că o corecţie gravă a pieţei imobiliare ar putea pune în pericol ţinta de creştere economică pentru 2022 stabilită de Beijing la 5,5%.

Campaniile promoţionale mai frecvente introduse de dezvoltatorii imobiliari includ parcarea gratuită sau lucrări de renovare după achiziţionarea locuinţei.

Oraşele din China au introdus sute de măsuri de relaxare a tranzacţiilor imobiliare în acest an, în ideea de a relansa un sector car este responsabil pentru un sfert din Produsul Intern Brut al celei de a doua economii mondiale. Astfel de măsuri includ avansuri mai mici, subvenţii şi termeni mai favorabili pentru gospodăriile cu mai mult de un copil.

FOTO: Getty

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies