Ştiri

Deficitul bugetar a crescut cu 84,4% în primele nouă luni. Statul își găsește tot mai greu finanțări la dobânzi convenabile

Deficitul bugetar a crescut galopant în primele nouă luni ale anului. În octombrie, Ministerul Finanțelor a început să aibă probleme în atragerea de bani la dobânzi convenabile.

Deficitul bugetului general consolidat s-a ridicat la 6,8 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) în primele nouă luni din 2017, în creștere cu 84,4% față de aceeași perioadă a anului trecută, reiese din execuția bugetară publicată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Suma reprezintă 0,81% din PIB.

Pe de altă parte, o serie de date publicate de Eurostat miercuri arată că deficitul bugetar al României s-a ridicat la 4,1% din PIB în prima jumătate a anului, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană și peste ținta de 3%.

Ministerul Finanțelor susține că diferența dintre cele două procente survine ca urmare a metodologiei de calcul folosită. ”Diferența dintre soldurile menționate în comunicatul Eurostat și datele publicate lunar pe site-ul MFP, provine atât din metodologia de calcul, sistemul european de conturi (SEC) utilizând metoda pe angajamente, cât și din impactul generat conform metodologiei de calcul a deficitelor trimestriale ajustate sezonier”, se arată într-un comunicat transmis de MFP.

Ministerul arată că valoarea publicată de Eurostat este calculată pe baza soldului ESA ajustat sezonieri, prin raportare la valoarea trimestrială a PIB-ului. ”De asemenea, în datele publicate de Eurostat se observă că același indicator a înregistrat un maxim de 3,7% din PIB în trimestrul II din anul 2016, în condițiile în care deficitul pe întregul an a fost de 3% din PIB”, se mai arată în comunicat.

Execuția bugetară

Execuția din primele nouă luni arată că ritmul de creștere al veniturilor s-a menținut sub cel al cheltuielilor (8,8% față de 10,5%). Colectări mai slabe s-au înregistrat la impozitele și taxele pe proprietate (-12,1%), impozitul pe profit (-6,2%), accize (-4%) și TVA (-0,3%).

Pe partea de cheltuieli, principalele capitole la care s-au făcut economii au fost cele privind investițiile. Astfel, cheltuielile de capital (investițiile finanțate integral de la buget) au fost cu 20,3% mai mici decât cele de anul trecut. Pe de altă parte, cheltuielile salariale au crescut cu 21,6%.

O execuție bună s-a înregistrat și la dobânzi, acestea fiind cu 5,5% mai mici decât cele plătite în primele nouă luni ale anului trecut.

Pe de altă parte, Finanțele nu au reușit să deruleze cu succes nicio emisiune de titluri de stat în luna octombrie. Ofertele băncilor au fost respinse din cauza dobânzilor prea mari.

”Ministerul Finanțelor Publice a respins ofertele dealerilor primari la ultimele 6 licitații de titluri de stat organizate în luna octombrie, într-un context caracterizat de creșterea temporară a ratelor dobânzilor din piața monetară”, se arată într-un comunicat transmis de minister.

Periodic, Guvernul se împrumută pe piața locală pentru a-și rostogoli datoria publică (pentru a înlocui împrumuturile ajunse la scadență cu noi împrumuturi), dar și pentru a finanța datorii noi, respectiv deficitul bugetar din anul respectiv. Principalii cumpărători de titluri de stat pe plan local sunt băncile, fondurile de pensii și fondurile de investiții. Guvernul a considerat că dobânzile cerute de acești investitori au fost prea mari în octombrie, respingând toate ofertele licitațiilor de până acum drept necompetitive.

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

9 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

9 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

10 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

10 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

12 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

15 ore ago

Acest website folosește cookies