De la Comemorare la celebrarea Reconcilierii

Pe 11 noiembrie s-au împlinit 100 de ani de la încheierea armistițiului care a pus capăt Primului Război Mondial, un conflict care a făcut aproape 19 milioane de morți și răniți și care a reprezentat primul semn al declinului Europei în lume. A fost nevoie de intervenția unei puteri extraeuropene, Statele Unite ale Americii, pentru ca Antanta să învingă, iar Europa să își construiască pacea și să își amenajeze arhitectura politică pe principiul dreptului la autodeterminare al popoarelor.

Tot Statele Unite ale Americii, prin acțiunea pre­ședintelui Woodrow Wilson, un adevărat vizi­onar, au propus o nouă formă de organizare plane­tară, Societatea Națiunilor, care însemna un prim pas spre democratizarea relațiilor internaționale. Cum armistițiul de acum un secol a fost semnat de re­pre­zentanții germani și ai Antantei la Compiègne, în teritoriul francez, Parisul a devenit gazda ceremoniilor internaționale mai întâi pentru a celebra victoria și a-i comemora pe cei care s-au sacrificat, iar în ultimele decenii pentru a aminti istoria acelor vremuri și a celebra reconcilierea. Câmpurile de bătălie, cimitirele militare au devenit locuri ale memoriei comune, deopotrivă ale învingăto­ri­lor și învinșilor, angajați acum pe calea construc­ției europene și euroatlantice, dar și în alte formate, pre­cum sunt cele dintre Franța și statele Africii francofone.

70 de lideri. Cultivarea memoriei a devenit o ade­vărată dimensiune a politicii externe și toți avem în memorie imaginea lui François Mitterrand și a lui Helmut Kohl, ținându-se de mână la cimi­ti­rul militar de la Douaumont, de la Verdun, pe 22 septembrie 1984, devenită o adevărată icoană a cu­plu­lui franco-german, motor al construcției europene. Aceste evenimente sunt folosite pentru a da un semnal politic, așa cum pe 6 iunie 2004, cu ocazia a 60 de ani de la debarcarea în Normandia, primirea președin­telui american George W. Bush de către omologul său francez Jacques Chirac marca semnalul nor­ma­lizării relațiilor între Paris și Washington, după tumultuosul an 2003, când Franța s-a opus energic intervenției militare în Irak. Anul acesta, la Paris, am putut măsura ambițiile în politica externă a noului locatar de la Elysée, Emmanuel Macron. Nu mai puțin de 70 de șefi de stat și de guvern, între care președintele Donald Trump, cancelarul Angela Merkel, preșe­dinții Vladimir Putin și Recep Erdogan s-au regăsit lângă Arcul de Triumf pentru a arăta că lecția trecutului a fost învățată, că trecutul a fost lăsat în urmă fără a fi uitat și că privesc acum spre viitor, în ciuda dificultăților ame­­najării și reamenajării unei noi ordini internațio­nale.

Marele diplomat român Nicolae Titulescu spunea că pacea este un fenomen în plină evoluție, ea nu reprezintă un scop, ci o direcție de urmat. Tensiunile internaționale inerente evoluției sistemului și actorilor internaționali nu au împiedicat ca 70 de șefi de stat și de guvern, unii repre­zen­tând viziuni diferite față de liderii occidentali, să se așeze unul lângă altul. Plecând de aici, de la acest gest pe care unii îl pot considera prea mic sau insuficient, se poate construi. Iată importanța evenimentelor dedicate memoriei. Acestea au o adevă­rată alură de summit, în marja cărora au loc bila­terale. Președinții Trump și Putin au profitat pen­tru a purta discuții, de asemenea președinții Trump și Macron, Trump și Erdogan. Președintele României, Klaus Iohannis, a profitat și el de pre­zența la acest eveniment pentru a prefața Sezonul Franța-România care va fi lansat la finele lui no­iembrie la Paris și la București.

Diplomație creativă. De remarcat creativitatea diplomației franceze, care a reușit chiar organizarea unui Forum inter­național al Păcii în chiar marja evenimentelor co­memorative, văzut de șe­ful statului francez drept o etapă între Davos și COP21. De altfel, șefii de stat și de guvern (cu excep­ția notabilă a lui Donald Trump, dar în pre­zența lui Antonio Guterres, se­cretarul general ONU), alături de reprezentanți ai marilor companii și ai societă­ții civile au discutat despre ame­liorarea guver­nării mondiale.

De fapt, liderul de la Elysée realizează că sistemul in­ternațional instaurat la sfârșitul Primului, dar mai ales al celui de-al Doilea Război Mondial este pe cale să se schimbe și trebuie construită o nouă arhitectură în care Franța și Europa trebuie să își spună cuvântul asupra noilor reguli. De altfel, cel care a fost învestit de Macron să prezideze lucră­rile forumului este un specialist în relații in­terna­ționale, Justin Vaïsse. La finalul forumului a fost semnat și un apel pe tema securității cibernetice, alături de giganți americani în domeniu precum Google, Microsoft și Facebook. Un exemplu de diplomație creativă din care am putea și noi să ne inspirăm, evident la un nivel mai mic, sud-est european.