Ştiri

Darren Cahill, mesaj emoționant pentru Simona Halep

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep (4 WTA), i-a transmis acesteia un mesaj, marți, prin intermediul contului personal de Twitter, în care o felicita pe sportiva româncă pentru câștigarea turneului de la Wimbledon, scrie Mediafax.

”O performanță incredibilă. O femeie minunată. Felicitări, Simona Halep”, a scris antrenorul pe Twitter.

Australianul Darren Cahill a urmărit-o pe Halep pe tot parcursul turneului de la Wimbledon, aflându-se pe lista de invitați ai sportivei. Acesta a luat parte și la Dineul Campionilor, organizat duminică, 14 iulie.

Simona Halep a cucerit cel de-al doilea trofeu de Grand Slam, după cel de la Roland Garros, din 2018, impunându-se în fața Serenei Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

Darren Cahill a încetat să o mai pregătească pe Simona Halep, în luna noiembrie a anului 2018, când a anunțat că are nevoie de o pauză de un an pentru a fi mai mult timp alături de familia sa.

Alături de antrenorul australian, Halep a ajuns numărul 1 mondial și a cucerit trofeul de la Roland Garros. După ce colaborarea dintre Simona și Cahill a încetat, locul antrenorului a fost luat de Daniel Dobre, alături de care, sportiva a reușit să cucerească Wimbledon-ul.


FOTO: Twitter

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

9 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

9 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

10 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

10 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

12 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

15 ore ago

Acest website folosește cookies