Ştiri

Daniel Dăianu, şeful Consiliului Fiscal, despre bugetul de stat pe 2021: Este unul rațional și nu unul de austeritate

Bugetul de stat pentru anul 2021 reprezintă începutul corecţiei macroeconomice în România, fiind unul raţional şi nu unul de austeritate, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-o dezbatere de specialitate.

Corecţia macro-economică în România începe în 2021, dar ea trebuie să fie corelată cu transformarea economiei, apropo de Green Deal, de surmontarea unor decalaje de dezvoltare plus pregătirea intrării în Mecanismul Cursurilor de Schimb 2 şi în zona euro.

Corecţia macroeconomică trebuia să înceapă în 2020, dar corecţia a fost stopată de pandemie, iar bugetul 2021, în pofida a ceea ce se afirmă, şi anume că este unul de austeritate, eu zic că este unul al raţiunii. A-l compara cu bugetele din 2010-2011, când au fost tăiate drastic venituri personal, salarii, este un non-sens. Eu înţeleg retorica politică, înţeleg că se discută bugetul în Parlament, dar este bine să înţelegem că nu puteam întârzia debutul unei corecţii.

Deşi pe deficit cash corecţia pare considerabilă, pe metodologia europeană este moderată, şi este firesc, având în vedere faptul că economia este într-o perioadă de convalescenţă, chiar dacă vorbim de redresare. Să nu uităm că în 2019 aveam deficit structural de peste 5% din Produsul Intern Brut. Aveam cel mai mare deficit primar – cel care exclude serviciul datoriei publice – din Uniunea Europeană. Deficitul structural a crescut copios anul trecut, este peste 7% din PIB„, a afirmat Daniel Dăianu.

Potrivit Agerpres, preşedintele Consiliului Fiscal a arătat că se pune întrebarea cum va avea loc această corecţie timp de 4 ani în lipsa creşterii veniturilor bugetare. „Bugetul pentru 2021 înseamnă o schimbare de conduită, că am avut această pro-ciclicitate, care a fost o trăsătură fundamentală a construcţiilor bugetare. În 2021, de fapt prin începerea corecţiei, semnalăm o schimbare de conduită majoră. Important este să continuăm, iar eu cred că vom continua. Întrebarea mare este cum vom face corecţia în cei patru ani, şi de aceea noi subliniem şi nevoia de creşteri de venituri bugetare„, a menţionat Daniel Dăianu.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Fiscal a explicat că în acest an doar Spania ar depăşi România în ceea ce priveşte nivelul deficitului. „În 2021, numai Spania ar avea un deficit mai mare decât al României, pentru că Spania a avut un deficit record, de peste 2 cifre, în 2020, a suferit foarte mult în pandemie, o ţară care se bizuie mult pe turism. Dar numai Spania ar avea un deficit mai mare ca al României.

Noi ţintim un deficit cash, potrivit prognozei Ministerului de Finanţe, de 7,16%, ajutat însă de încasări în contul anului 2020 – mă refer aici la amânările la plată şi venituri din închirierea frecvenţelor 5G. Pe ESA, care este metodologia europeană, şi care asigură comparabilitate cu alte state din UE, declinul ar fi de la 9,1%, cum este estimarea MFP, la 8,23%, în acest an„, a precizat Daniel Dăianu.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies