Ştiri

Cum s-au schimbat obiceiurile, preferințele și nevoile de consum ale oamenilor într-o perioadă tot mai mult dominată de mediul digital

În ultimii ani, ca urmare a contextului socio-economic, evoluției tehnologiei și dezvoltării online-ului, s-au schimbat mult obiceiurile, preferințele și nevoile de consum ale oamenilor, adaptându-se prezentului, un prezent dominat de mediul digital. Sursele de informare, cumpărăturile, entertainment-ul sunt la un click sau la un touch distanță, ceea ce acoperă nevoia de acces rapid la informații, produse, servicii și distracție.

Însă, oamenii au conștientizat că au nevoie în mod direct de socializare, de interacțiune fizică cu familia, prietenii și colegii lor, că au nevoie de petrecere a timpului liber în natură, că au nevoie de experiențe reale pentru a duce un stil de viață împlinit și sănătos. Totodată au devenit mai atenți în ceea ce privește alegerile sustenabile prin care protejează mediul înconjurător și viitorul noilor generații. Având în vedere și aceste aspecte, două dintre tendințele pentru 2023 în comunicare și promovare sunt: experiențele hibride (care îmbină online-ul cu offline-ul) și integrarea sustenabilității în viața oamenilor, în strategiile de business și de brand.

„Călătoria consumatorului către brand este indicat să fie una personalizată, educațională, inspirațională și realizată într-un mod autentic și relevant astfel încât să genereze un impact optim și totodată sustenabil. În 2023, oamenii se așteaptă la mai multă autenticitate de la branduri și la campanii de promovare care să ofere mai mult entertainment online, offline și hibrid și mai puțin advertising”, spune Mara Eliza Barza, specialistă în Comunicare, PR & Brand Building și fondatoarea agenției boutique SundayPR. Granița dintre online și offline este din ce in ce mai greu de delimitat. De aceea, conform opiniei sale, companiile ar trebui să aibă în vedere crearea de campanii de promovare care să mixeze cât mai eficient offline-ul cu digitalul.

Alte tendințe pentru 2023 în ceea ce privește comunicarea și promovarea companiilor și brandurilor sunt:

Conținutul video. Peste 50% dintre consumatori își doresc mai mult conținut video de la brandurile favorite sau pe care le urmăresc, fie că este vorba de video-uri pe website și youtube, reels în social media sau podcast-uri video.

Conținutul interactiv. Acest tip de conținut combină informațiile statice cu cele interactive, ca de exemplu: chestionare și sondaje în social media, live shopping cu etichetarea produselor și link direct către website.

Brand awareness. Creșterea imaginii brandurilor de companie și brandurilor personale (independente sau din echipa unei companii). Brandul de companie devine mai puternic și capătă mai multă valoare atunci când este asociat cu un brand personal, cu o figură reprezentativă și inspirațională din echipă.

Conform unor statistici din piață, aproximativ 80% dintre consumatori trebuie să aibă încredere într-un brand pentru a lua în considerare să cumpere de la acesta, aproximativ 50% dintre consumatori ar aloca sume mai mari în branduri în care au încredere, 65% dintre consumatori spun că oamenii din echipa unui brand le influențează decizia de a cumpăra și 77% dintre consumatori preferă să cumpere de la brandurile pe care le urmăresc pe rețelele sociale.

Altfel spus, ies în evidență comunicările bazate pe date, dar care să pună în prim-plan emoționalul. Oamenii au nevoie de emoții, se conectează cu un brand atunci când îi descoperă latura umană, când brandul empatizează cu ei, când comunică cu ei și le înțelege nevoile.

Totodată, influencer marketing-ul a devenit un fenomen. Proiectele cu influenceri sunt esențiale în strategiile și campaniile de promovare întrucât aiută business-urile să se conecteze cu publicul consumator, presupun timp rapid pentru implementare și acces rapid la rezultate. În trend vor fi proiectele cu micro-influenceri (<10k urmăritori) care au un impact mai mare, chiar dacă aceștia au comunități mai mici.

Iar Instagram este canalul de social media preferat de brandurile care integrează în campaniile de promovare proiecte cu influenceri. 61% dintre consumatori au încredere în recomandările influencerilor.

“Fie că sunteți la început de drum cu business-ul vostru, că sunteți într-un business care a migrat recent de la offline la online, sau că este un business cu experiență pe piață, indiferent de momentul în care vă aflați și obiectivele stabilite aveți nevoie de o strategie de Comunicare și PR pentru a vă remarca, pentru a deveni vizibili, pentru a căpăta notorietate și credibilitate, pentru a deveni un brand cunoscut și popular, pentru a vă crește business-ul și a genera plus valoare în toate activitățile pe care le desfășurați. Cuvintele cheie în PR și business pentu 2023 sunt: adaptabilitate, autenticitate și relevanță!”, mai spune Mara Eliza Barza.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

15 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

15 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

15 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

16 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

17 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

20 de ore ago

Acest website folosește cookies