Ştiri

Cum a reacționat Viorică Dăncilă când a fost întrebată de jurnaliști dacă are un mesaj pentru victimele de la Colectiv

Premierul Viorica Dăncilă a fost întrebată de jurnalişti dacă are un mesaj pentru victimele de la Colectiv, în ziua în care se împlinesc trei ani de la tragedie, însă ea nu a răspuns întrebării şi a plecat, scrie News.ro.

Viorica Dăncilă a răspuns întrebărilor jurnaliştilor despre evaluarea miniştrilor Cabinetului său şi despre eventuala remaniere guvernamentală, precum şi despre preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie.

La final, ea a fost întrebată de un jurnalist dacă are un mesaj pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv, din urmă cu trei ani.

Viorica Dăncilă nu a răspuns şi a plecat.

Trei ani au trecut de la una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României – incendiul din clubul Colectiv. După seara de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Chiar şi acum, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile şi cu coşmarurile trăite în zilele următoare incendiului. „Nu avem nimic”, spun ei, nici spitale pentru arşi, nici pansamente speciale, nici empatie din partea medicilor.

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul – 65 de morţi. Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. „Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv”, spunea atunci Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.

Au fost începute anchete penale, dar la trei ani de la tragedie nu există niciun vinovat.

În 3 noiembrie 2015, mii de oameni au ieşit în stradă şi au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. A doua zi, Victor Ponta a demisionat. Tot atunci, şi-a anunţat demisia şi primarul sectorului 4, Cristian Popesu Piedone.

În apropierea fabricii Pionierul, acolo unde funcţiona clubul Colectiv, vor avea loc marţi două slujbe de pomenire. Prima va avea loc la biserica Sfântul Nicolae – Broşteni, începând de la ora 10.00, dacă vremea va permite, în faţa monumentului funerar ridicat de Arhiepiscopia Bucureştilor. Al doilea parastas va avea loc, începând de la orele 11.00, în Piaţa Bucur.

Marţi seara, victimele tragediei din Colectiv vor fi comemorate prin „marşul Chitarelor”, care începe în Piaţa Unirii, spre Piaţa Bucur.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

17 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

17 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

17 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

18 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

19 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

22 de ore ago

Acest website folosește cookies