Global

Cum a ajuns Aleksandr Lu­kașenko să deturneze un avion civil

Uniunea Europeană a adoptat sancțiuni împotriva Belarusului, cu scopul de a-l izola și mai mult pe președintele Aleksandr Lukașenko, și a suspendat stipendiile către compania de stat aeriană Be­lava. Replica lui Lukașenko? „Vom trece și de asta. Nu există înălțimi pe care bolșevicii să nu le fi cucerit“, i-a spus omo­logului rus, Vladimir Putin, la Soci.

Lukașenko a devenit ținta furiei interna­ționale după decizia din 23 mai de a deturna avionul de linie pe ruta Atena-Vilnius și a-l aresta de la bord pe jurnalistul opozant Roman Protasevici, care se întorcea la Vilnius de la o conferință eco­no­mică desfășurată în Grecia. Este cel mai clar și recent semn că, după demersurile de a suprima opoziția acasă, Lu­ka­șenko a început să îi vâneze și pe opo­zanții din exil, comentează americanii de la The Wall Street Journal.

La câteva zile după incident, Luka­șenko și-a apărat decizia în fața parlamentului din Belarus, acuzând Occidentul că se amestecă în treburile interne ale țării și susținând că a acționat responsabil, după ce autoritățile din Belarus au fost alertate de un e-mail trimis de gruparea islamistă Hamas cum că la bordul avionului respectiv se află o bombă (Ha­mas a negat ulterior orice implicare).

După ore de percheziție, a fost elimi­nată informația potrivit căreia la bordul avionului s-ar fi aflat o bombă. Dar jurnalistul Protasevici și prietena sa de origine rusă, Sofia Sapega, au fost reținuți. Avem cam toate ingredientele unui film cu Jason Bourne, remarcă o altă publicație americană, The New York Times – un avion de linie în care călătorește un jurnalist disi­dent este interceptat de un avion de luptă la ordinul univoc al președintelui autoritar al Belarusului. Doar că, în povestea noastră, protagonistul (26 de ani) este cât se poate de real. Antony J. Blinken, secretarul ame­ri­can de stat, a calificat incidentul drept „un act șocant și sfidător“ și a solicitat o an­chetă internațională și coordonare cu partenerii europeni cu privire la următorii pași.

De la Varșovia, părinții lui Protasevici au lansat un apel disperat către comunitatea internațională pentru a pune capăt „răului“ și a le salva fiul.

Cum a ajuns Belarus să deturneze un avion civil

Ce s-a petrecut de fapt și cum a ajuns Lu­kașenko să deturneze un avion civil (zbo­rul 4978 al unui Boeing 787-800 operat de Ryanair, forțat de un MiG-29 să aterize­ze la Minsk în loc de Vilnius) au fost între­bă­rile ridicate la unison în presa internațio­nală după incident.

Roman Protasevici (26 de ani) este unul dintre activiștii antiguvernamentali belaruși nevoiți să-și părăsească țara de teama represaliilor. S-a refugiat în 2019 în Lituania vecină, țară care a devenit extrem de critică la adresa lui Lukașenko, etichetat de ceva vreme drept „ultimul dictator din Europa“.

Protasevici este cel care a coordonat activitatea și conținutul critic diseminat via grupul media Nexta, printre puținele independente din Belarus, după alegerile prezidențiale din august 2020. Convinși că scrutinul din 9 august a fost fraudat pentru ca Lukașenko, aflat de aproape 27 de ani la putere, să rămână la butoane, belarușii au ieșit ma­siv în stradă, declanșând și cea mai mare criză din istoria modernă a țării, reamin­tește The Wall Street Journal.

Protasevici a arătat lumii întregi violen­țele forțelor de poliție împotriva protestatarilor, Nexta ajungând rapid la milioane de abonați și alimentând practic mișcarea de protest care a ajuns să se întindă pe luni la rând. De altfel, anul trecut, jurnalistul a și fost acuzat de instigare la protest și de alte infracțiuni, iar KGB-ul din Belarus l-a pus în noiembrie 2020 chiar pe lista te­ro­riștilor.

De-a lungul anilor, Protasevici a devenit o voce cunoscută a opoziției, lucrând pentru diverse instituții ale mass-mediei din Belarus (inclusiv Europa Li­beră). La Nexta a ajuns redactor-șef în urmă cu aproape un an.

„Mulți activiști belaruși au înțeles de acum zece ani aproape că doar ca activiști nu pot avea un impact prea mare și că pot fi mai eficienți ca jurnaliști.“ Așa a apărut această specie hibridă jurnalist-activist, iar Roman era unul dintre ei, povestește pentru FT jurnalistul Franak Viacorka. „Este im­pulsiv, creativ, nu acceptă nedreptatea“, a adăugat acesta. Acuzațiile de implicare în proteste și acte de terorism îl fac pe Protasevici pasibil de 15 ani de închisoare, potrivit legislației din Belarus.

Serviciile naționale de securitate au pri­mit ordin să-i identifice și să-i captureze pe protagoniștii protestelor antiguvernamentale, „prin orice mijloace“, crede Dzianis Melyantsou, expert în cadrul Minsk Dialogue Council on International Relations. „Obiectivul este limpede – să transmiți me­sajul că, dacă ții la viața ta, nu mai poți face în Belarus ce a făcut Protasevici“, con­tinuă expertul.

Răzbunarea lui Lukașenko

Cu sediul în Varșovia, Nexta a reușit să evite blocarea internetului din Belarus și a devenit o sursă-cheie de informații în legătură cu cele întâmplate în vara anului trecut. Canalele Nexta de pe Telegram au ajuns la 1,2 milioane de abo­nați într-o țară cu 9,4 milioane de locuitori. Nexta nu doar că a relatat despre proteste, ci s-a implicat și în coordonarea lor, dându-le pro­testatarilor informații despre unde să se adune, în ce să se îmbrace, cum să evite forțele de securitate.

Ca redactor-șef, Protasevici era unul din­tre liderii acțiunilor de organizare, după cum a confirmat pentru FT și fondatorul Nexta, Stepan Putilo. „Acum, regimul se răz­bună“, adaugă acesta.

Într-adevăr, în ultimele luni, regimul de la Minsk a intensificat represaliile împo­triva jurnaliștilor de la instituții independente, al căror public-țintă sunt cei din clasa de mijloc urbană, motorul proteste­lor de acum un an.

În urmă cu câteva săptămâni, a fost blo­cat și cel mai citit site de știri – Tut.by –, iar 15 jurnaliști au fost acuzați de evaziune fiscală. Altor câteva ziare locale li s-a suprimat versiunea tipărită, prin care ajungeau în special la clasa muncitoare, baza elec­torală tradițională a lui Lukașenko.

Cel mai probabil, Protasevici a devenit o țintă și mai dezirabilă după ce a părăsit Nexta pentru Belamova, în septembrie 2020, în încercarea de a ajunge și la o altă audiență, cea rurală, apreciază pentru FT Igor Trușkevici, disident belarus refugiat în Ucraina. Belamova este, de asemenea, un canal de știri de opoziție care folosește platforma de mesagerie Telegram și care are cam 260.000 de abonați.

De altfel, încă din aprilie, regimul de la Minsk a lăsat clar să se înțeleagă că-i vi­zează pe disidenții care trăiesc în afara țării, când FSB-ul din Rusia (noul nume al KGB-ului rusesc) i-a arestat la Moscova pe doi opozanți belaruși și i-a predat lui Luka­șenko. „Reamintim opoziției noastre că îi știm pe toți. Știm unde sunt, cu cine vorbesc, unde locuiesc și cine sunt membrii familiilor lor. Să știe că răzbunarea este inevitabilă“, a amenințat adjunctul ministrului belarus de interne, Nikolai Karpenkov.

Cum s-a și dorit, evident că arestarea lui Protasevici a trimis o undă de șoc printre disidenții din exil. „Este uluitor, o mare parte din comunitatea internațională s-a mobilizat acum, dar mă tem că va uita cu­rând“, atrage atenția jurnalistul Franak Viacorka. „Dacă europenii nu vor să aibă o Coree de Nord în inima Europei, dacă nu vor ca avioane de pasageri să ajungă să fie doborâte, ar trebui să reacționeze, nu mai este deja doar problema Belarusului, ci o chestiune de securitate a Europei“, a mai spus acesta, citat de FT.

Întâlnirea Putin – Lukașenko

La cinci zile după incidentul deturnării avionului, președintele rus Vla­dimir Putin și omologul său de la Minsk au avut o întrevedere la Soci, în urma căreia li­derul de la Kremlin s-a poziționat antioccidental – a anunțat că, înainte de finalul lunii iunie, Rusia va elibera o tranșă de 500 de milioane de dolari către Belarus, a doua dintr-un împrumut promis anul trecut de 1,5 miliarde de dolari.

Totodată, Rusia a promis că este posibil să intensifice zborurile către Belarus, pentru a compensa efectul interdicțiilor de zbor impuse de UE pe fondul actualei crize, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Legat strict de incident, nu au apărut în spațiul public alte pr­ecizări până la închiderea ediției.

Etichetată de unele voci drept cea mai pro­fundă din istoria modernă a Belarusului, actuala criză este încă în derulare și ni­meni nu știe cum se va termina, după cum comenta pentru The Guardian și Va­lentin Stefanovici de la centrul Viasna, or­ga­nizație care militează pentru drepturile omului.

Reprimarea

În Belarus, adevărul nu are nicio șansă câtă vreme președintele țării este Aleksandr Lukașenko, cred majoritatea celor care vor ca regimul acestuia să ia sfârșit.

  • ÎN FORȚĂ. După izbucnirea masivelor de­monstrații pentru contestarea alegerilor pre­zi­dențiale fraudate, din 9 august 2020, Lukașenko (șeful statului din 20 iulie 1994 încoace) a lansat cea mai amplă operațiune de reprimare postsovietică a mișcării disi­dente, ares­tând sute de oameni și punând o presiune uriașă pe jurnaliștii și activiștii care îl contestă.
  • Victime. Pe 21 mai, murea un alt lider al protestatarilor din 2020, Vitold Așurak, membru al partidului de opoziție Frontul Popular Belarus și coordonator al mișcării Pentru Libertate. Condamnat la cinci ani de închisoare pentru participarea la demons­tra­țiile anti-Luka­șenko, opozantul de 50 de ani nu a fă­cut față detenției. Deși cauza oficială a decesului a fost un infarct, trupul neînsu­flețit al lui Așurak a fost predat cu capul înfă­șurat în bandaje. Apropiații acestuia cred că ar fi fost bătut și torturat. Tot recent, un tâ­năr de 18 ani acuzat de instigare la proteste s-a sinucis din cauza presiunilor la care era supus de anchetatori.
  • SANCȚIUNI. Michael O’Leary, chief executive officer (CEO) al companiei irlandeze low-cost Ryanair, a etichetat incidentul drept „un caz de deturnare coordonată de un stat“. La scurt timp, Wizz Air, AS Air Baltic Corp și alte companii aeriene au anunțat că nu vor mai zbura deasupra Belarusului, iar Lituania și-a închis spațiul aerian pentru țara vecină.

Acest articol a apărut în numărul 117 al Revistei NewMoney

FOTO: Getty

Mimi Noel

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies