Ştiri

CSM, după declarațiile făcute de Viorica Dăncilă și Tudorel Toader: „Reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România”

Declarațiile făcute de liderii politici după condamnarea liderului PSD Liviu Dragnea la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare pot afecta independenţa şi credibilitatea justiţiei, transmit membrii Secției pentru judecători din Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM).

„Considerând că acestea pot fi de natură să afecteze independenţa şi credibilitatea justiţiei, Secţia pentru judecători, cu majoritate, apreciază că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se conturează imaginea unui sistem judiciar care nu este independent şi, respectiv,  a unor judecători care îşi desfăşoară în mod discreţionar activitatea, la comandă politică, cu încălcarea cadrului legal şi a libertăţilor civile ale cetăţenilor, conduită apreciată ca fiind abuzivă din perspectiva interpretării deciziilor instanţei de contencios constituţional sau a modului de adoptare a unei decizii penale, reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România”, se arată în comunicatul postat pe site-ul CSM.

De asemenea, Secția pentru judecători invită la o abrodare echilibrată și rezonabilă.

„Respectând dreptul la opinie al tuturor cetăţenilor, având în vedere şi stadiul procesual al cauzei mediatizate şi fără a aduce atingere libertăţii de exprimare a oricărei persoane sau a presei, Secţia pentru judecători invită, deopotrivă, reprezentanţii autorităţilor statului, ai formaţiunilor politice,  instituţiile de presă şi societatea civilă, la o abordare echilibrată şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziţiei democratice şi a echilibrului între puteri, în concordanţă cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme şi loiale între instituţii, al independenţei justiţiei şi cu efectiva respectare a limitelor dreptului la liberă exprimare”, mai transmite CSM.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

Premierul Viorica Dăncilă susţine că sentinţa în cazul lui Liviu Dragnea „ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului” şi fapta pentru care a fost condamnat în primă instanţă este prevăzută de un articol pentru care CCR a dat deja o decizie că trebuie modificat, afirmând că ea crede cu tărie în nevinovăţia liderului PSD şi îl asigură de toată susţinerea ei, scrie News.ro.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, la Iaşi, că nu poate comenta sentinţa în cazul liderului PSD Liviu Dragnea pentru că nu a văzut motivarea, dar a auzit că doi judecători au făcut majoritate spre condamnare, că ”n-au luat în considerare decizia CCR”. Acesta a explicat că a făcut parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale în momentul în care s-a stabilit că abuzul în serviciu există doar dacă s-au încălcat prevederile unei legi sau ale unei ordonanţe. ”Nu cred că un judecător nu ia în considerare o decizie a Curţii”, a spus Toader.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies