Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat vineri că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 de cazuri noi de COVID-19, cu 631 mai puţine decât în ziua precedentă. Totodată, au fost raportate 21 de decese, toţi cei decedaţi având şi alte afecţiuni asociate.
„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 631 mai puţine faţă de ziua anterioară. 808 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis MS.
În Bucureşti au fost raportate 746 de cazuri noi, în Cluj – 310, Timiş – 252. Un număr de 23 judeţe au sub 100 de cazuri fiecare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 220 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.603 teste RT-PCR ( 2.326 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.277 la cerere) şi 17.767 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.387.753 teste RT-PCR şi 11.075.994 teste rapide antigenice.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.450 cu 92 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 279 persoane, cu 10 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 279 pacienţi internaţi la ATI, 243 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 445 sunt minori, 440 fiind internaţi în secţii, cu 22 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 5 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
În intervalul 18.08.2022 (10:00) – 19.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 21 decese (16 bărbaţi şi 5 femei), dintre care 2 decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 21 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 5 erau vaccinaţi.
Până vineri, 66.462 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…
Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…
Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…
Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse,…
Acest website folosește cookies