Ştiri

COVID-19 în România: 1.968 de cazuri noi şi şase decese, în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.968 de cazuri noi de COVID-19, cu 286 mai puţine faţă de ziua precedentă. Totodată, au fost raportate 6 decese.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.968 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 286 mai puţine faţă de ziua anterioară. 402 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis joi MS.

În Bucureşti au fost raportate 304 cazuri noi, în Timiş – 119, în Cluj – 110, iar restul judeţelor au sub 100 de cazuri fiecare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 84 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.671 cu 25 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 141 persoane, cu 5 mai puţine faţă de ziua anterioară.

Din cei 141 pacienţi internaţi la ATI, 130 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 225 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 4 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Şase decese, în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 66.888 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 14.09.2022 (10:00) – 15.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (2 bărbaţi şi 4 femei), 1 deces fiind raportat anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 6 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 1 dintre aceştia era vaccinat.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.213 teste RT-PCR (2.066 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.147 la cerere) şi 14.930 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.468.672 teste RT-PCR şi 11.420.866 teste rapide antigenice.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies