Ştiri

Consultanți fiscali: Care este miza ascunsă a fumigenelor legate de impozitarea cifrei de afaceri

Consultanții fiscali sunt de părere că executivul testează reacția publică prin vehicularea unor măsuri precum introducerea impozitului pe cifra de afaceri. Deși nefastă pentru mediul de business, aceasta poate fi combătută, în vreme ce o altă inițiativă, taxa de solidaritate, nu încalcă legislația europeană și poată fi introdusă oricând, printr-o simplă ordonanță, având efecte extrem de nocive pentru economia locală.

”Chiar cred că e cazul să ne agităm mai mult să spunem că nu e o măsură bună (taxa de solidaritatea, n.r.) pentru că țintește în sensul negativ tocmai pe cei pe care îi vrem în țară. Și aici clar nu există argumente că nu se poate face, că e contra directivelor europene. Deci se poate face orice, oricând, din pix și aici e partea gravă. Nu ai ce să faci.  La impozitul pe cifra de afaceri chiar nu am emoții. Chiar dacă trece, în jumătate de an Comisia Europeană trimite înapoi, dar aici nu ai ce face”, a explicat Alex Milcev, partener EY și liderul departamentului de asistență fiscală și juridică.

Taxa de solidaritate ar urma să se aplice de anul viitor. Potrivit informațiilor vehiculate în presă, aceasta ar urma să fie aplicată persoanelor cu venituri de peste zece salarii minime pe economie, procentul supraimpozitării ridicându-se la 25%, ceea ce înseamnă că persoanele cu venituri lunare de peste 14.500 de lei ar datora un impozit de 41%.

Circa 30.000 de persoane ar putea fi afectate de această măsură, spune Andra Cașu, director executiv al departamentului de asistență fiscală și juridică din cadrul EY.

”Consecințele ar fi în principal legate de forța de muncă, de competența forței de muncă pe care o reținem în țară, ce va fi atras și ce va fi alungat și anume specialiștii foarte bine școliți, cei care au lucrat, s-au format peste hotare și pe care ar trebui să-i aducem în țară sau viceversa alți tineri care se școlesc foarte bine aici și vor pleca din cauza acestei viitoare taxări”, avertizează Cașu.

Gabriel Sincu, director executiv EY, punctează că măsura se află în contradicție cu expunerea de motive a programului de guvernare în care se arată că executivul își dorește o întărire a clasei de mijloc și atragerea în țară a specialiștilor cu joburi care aduc valoare adăugată mare economiei locale.

Specialiștii sunt de părere că taxa de solidaritate nu este altceva decât începutul unei impozitări progresive.

”Din varii motive s-au evitat discuțiile de impozit progresiv chiar dacă au fost cele două rate de 0 și 10% la impozitul pe gospodărie, în acel draft de acum câteva luni. Până la urmă, așa ajungem la impozitul progresiv, foarte clar”, spune Milcev.

El este de părere că alte măsuri propuse în noul program de guvernare sau de anumiți miniștri reprezintă o simplă testare a opiniei publice, dar și că dacă în cazul acelora există pași ce poți fi făcuți pentru a impiedica intrarea lor în vigoare, în cazul taxei de solidaritate nu există astfel de pârghii.

”O părere de-a mea este că această, foarte interesant cum i-a spus domnul președinte, această țopăială fiscală este de fapt un fel de testare a opiniei publice cu foarte multe măsuri aruncate pe ici pe colo să vadă unde sunt puncte nevralgice și unde lumea începe să se agite mai tare”, spune Milcev.

 


FOTO: Mediafax

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies