Ştiri

Companiile se uită cu atenție către birouri mai aproape de centrul orașului

Companiile care vor să se relocheze într-o altă clădire de birouri se uită cu atenție către noii poli office din București, situați mai aproape de centrul orașului, potrivit unui raport calitativ de evaluare a dezvoltării imobiliare, elaborat de compania de cercetare de piață Unlock Research Market pentru dezvoltatorul AFI Europe România. Compania israeliană ridică un proiect de birouri în zona de centru-vest a orașului, lângă hotelul JW Marriott și Palatul Parlamentului.

”O clădire de birouri nu reprezintă doar o locație, ci este un simbol al forței și al caracterului unei companii. Reprezintă imaginea și valorile companiei atât în rândul angajaților, cât și în rândul clienților externi”, potrivit AFI Europe România.

Lucrările de construcție la prima clădire de birouri, AFI Tech Park 1, ce va avea 20.000 de metri pătrați închiriabili și va avea chiriași precum Game World, vor fi încheiate în luna mai. Clădirea dispune și de 2.000 de metri pătrați închiriabili de zonă comercială, pentru care au fost semnate deja contracte de închiriere cu World Class pentru un spațiu de 1.500 de metri pătrați și rețeaua 1 Minute pentru 110 metri pătrați. Investiția în prima etapă a proiectului este de peste 30 de milioane de euro.

Potrivit studiului realizat de Unlock Research Market, cele mai importante tendințe care influențează decizia relocării într-o clădire de birouri sunt următoarele:

  • Viitorul este urban. Noile zone în curs de dezvoltare, mai aproape de centrul orașului, devin relevante, în timp ce platformele situate la distanță de inima orașului încep să își piardă din strălucire. Motivul se datorează faptului că angajații petrec mai puțin timp în trafic;
  • Încorporarea amenajării peisagistice în „clădire”, ceea ce presupune că fiecare clădire de birouri ar trebui să beneficieze de spații verzi unde oamenii pot evada și lua o pauză de la termene limită și tehnologie;
  • Locații accesibile din punctul de vedere al localizării, situate în zone cât mai îndepărtate de aglomerație și blocajele din trafic și mai aproape de zonele unde locuiesc angajații.

Sursă foto: AFI Europe Romania

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies