Ştiri

Comisia Europeană aprobă o schemă de 800 milioane de euro pentru sprijinirea companiilor din România afectate de pandemie

Comisia Europeană a aprobat joi o schemă în valoare de patru miliarde de lei (aproximativ 800 milioane de euro) pentru a sprijini companiile din România afectate de pandemia de coronavirus, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, preluat de Agerpres.

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat. În cadrul acestui sistem, sprijinul public va lua forma unor împrumuturi subvenţionate şi a unor garanţii de stat pentru împrumuturi.

Măsurile vor fi gestionate de către ramura de dezvoltare a Băncii de Export Import a României, EximBank, care va acţiona în numele statului român şi total independent de activităţile comerciale ale Eximbank. Sistemul va fi deschis întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) cu o cifră de afaceri care a depăşit 20 milioane de lei (aproximativ 4 milioane de euro) în 2019, precum şi întreprinderilor mari. Măsurile vizează îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru aceste întreprinderi, ceea ce le va permite să îşi continue activităţile în timpul pandemiei de coronavirus şi după aceasta.

Comisia a constatat că măsurile cu privire la România sunt în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar. Mai precis, pentru ambele măsuri: scadenţa împrumuturilor este limitată la şase ani, valoarea împrumuturilor corespunde nivelului prevăzut în Cadrul temporar în ceea ce priveşte nevoile de lichidităţi ale beneficiarilor, împrumuturile se referă la nevoile în materie de capital circulant şi de investiţii şi autorităţile române au instituit garanţii pentru a se asigura că ajutorul este efectiv transferat către beneficiarii finali, de exemplu solicitând băncilor finanţatoare să menţină sau să amelioreze condiţiile împrumuturilor eligibile pentru garanţie.

Comisia a concluzionat că măsurile sunt necesare, adecvate şi proporţionale pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în Cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsurile în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies