Ştiri

Colliers: Prețul terenurilor din Floreasca-Barbu Văcărescu atinge și 1.000 de euro/mp

Mai multe tranzacții cu terenuri au fost amânate anul trecut din cauza obstacolelor administrative și ar urma să se concretizeze anul acesta, estimează compania de consultanță imobiliară Colliers. Piața de terenuri va fi impulsionată anul acesta de investitori care vor să ridice proiecte rezidențiale și mixte.

„Având în vedere că sectorul rezidențial se bucură de o amplă dezvoltare încă din 2015, investitorii vor dori să livreze proiectele cât mai repede, fiind interesați să achiziționeze terenuri cu autorizații deja emise. Atracțiile principale vor fi atât dezvoltarea proiectelor rezidențiale în apropierea polurilor de birouri, cât și a proiectelor mixte (rezidențial și birouri, rezidențial și retail sau toate trei funcțiunile). Dintre orașele țintă fac parte atât Capitala, cât și orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara sau Brașov”, a declarat Sînziana Oprea, associate director în cadrul departamentului de terenuri al Colliers International.

„De asemenea, jucătorii importanți din segmentul de retail, precum discounterii, hipermarketurile, magazinele de bricolaj și companiile de mobilă, vor continua să își consolideze poziția pe piață pentru extinderea ariei de acoperire prin achiziția de terenuri, mai ales în orașe secundare și terțiare din țară, sau prin achiziția jucătorilor mai mici”, a adăugat Sînziana Oprea.

În 2016, piața de terenuri a atins un punct de stabilitate odată cu revenirea tranzacțiilor cu terenuri care au aparținut vechilor fabrici sau a celor obținute în perioada pre-criză si nedezvoltate.

Printre cele mai importante tranzacții cu terenuri de anul trecut se numără achiziția de către One United Properties și Auchan a terenului Automatica de aproximativ 3,2 hectare din Floreasca. La rândul său, Vastint a achiziționat 48 ha în Sisești, marcând cea mai mare suprafață vândută pe piața din București în perioada post-criză.

În ceea ce privește prețurile, acestea nu au înregistrat creșteri majore. Excepție fac locațiile de top pentru care au negociat mai mulți dezvoltatori. Conform datelor Colliers International, prețurile în zona Floreasca – Barbu Văcărescu au fluctuat între 500 și 1.000 euro/mp, în zona de centru – vest între 450 și 600 euro/mp, iar în zona Timpuri Noi între 500 și 600 euro/mp.

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

6 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

9 ore ago

Acest website folosește cookies