Ştiri

Clotilde Armand vrea declararea stării de alertă în Sectorul 1

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea declararea stării de alertă ca urmare a situaţiei sanitare generate de faptul că gunoiul nu mai este ridicat de firma de salubrizare Romprest, fiind pentru a doua oară când locuitorii sectorului se confurntă cu această situaţie.

”Am solicitat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Municipiului Bucureşti o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situaţiei sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de şantajul şi suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate. În paralel, am purtat discuţii cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 şi am ajuns la un acord. Am aflat că staţiile de sortare şi-au redeschis porţile începând de astăzi dimineaţă pentru a primi gunoiul colectat de Romprest. Aceste staţii erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăţilor făcute de Primăria Sectorului 1”, anunţă Clotilde Armand, într-o postare pe Facebook.

Ea îi îndeamnă pe locuitorii sectorului să sune la Poliţia Locală Sector 1 şi să reclame neridicarea gunoiului.

”Este foarte important acest lucru. O să vă explic mai târziu de ce. Ştiu că nu este cea mai confortabilă situaţie: vă citesc mesajele, umblu zilnic în sector şi văd cu ochii mei ce se întâmplă. Dar de asta suntem noi aici. Să rezolvăm problemele. Acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupţi şi mafia gunoaielor va lua curând sfârşit. Vă promit”, afirmă primarul.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a afirmat că urmează să facă o analiză a documentaţiei transmisă de Primăria Sectorului 1 şi să aibă discuţii cu reprezentanţii DSP şi Gărzii de Mediu în vederea luării unei decizii şi anume dacă va fi convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, aşa cum a solicitat Clotilde Armand.

Ce reclamă Romprest

La începutul acestei luni operatorul de salubritate Romprest a anunţat, din nou, că nu mai ridică gunoiul din Sectorul 1.

Romprest acuză că ”în mandatul actualului primar, aplicarea clauzelor contractului şi a prevederilor legale este discreţionară”.

”Refuzul nejustificat la plata facturilor pentru servicii confirmate, în perioada iulie-decembrie 2020, şi plata discreţionara a prestaţiilor, respectiv jumătate din prestaţia lunară a activităţilor de salubrizare stradală, în perioada ianuarie-martie 2021, au dus la acumularea unui debit restant de peste 120 milioane lei, din care 96 milioane datorie istorică aferentă prestaţiilor din anul 2020 şi 24 milioane aferente prestaţiilor din anul 2021. Facturi aferente unora dintre prestaţiile din anul 2020 înregistrează depăşiri ale termenelor de scadenţă de peste 200 de zile”, afirmă compania.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies