Cine taie nodul gordian al asigurărilor RCA?

Piața asigurărilor suferă a patra corecție brutală în ultimii opt ani. Au fost trei falimente și se pregătește încă unul. Problema cea mai mare este că nimeni, nici supraveghetorii pieței, nici consumatorii, nici companiile de profil, nu învață aproape nimic din „cutremurele“ de pe piață. De fapt, toate falimentele de până acum au fost trase la indigo, în sensul că au avut aceeași cauză: vânzarea de prime de asigurare incorect dimensio­nate față de angajamentele asumate, după cum se exprimă un profesionist în domeniu. Este o formulare gingașă. Mai brutal spus, au fost companii care au făcut din polița RCA o sursă de cash alimentată printr-un tarif foarte mic, de dumping, în raport cu restul companiilor.

Totuși, pentru consumatori, „cel mai mic preț“ a fost și cel mai bun preț. Ca atare, firmele care au practicat cu consecvență prețuri mici au reușit să câștige cote importante de piață. A fost ca într-un cerc vicios: cu cât tarifele au fost mai mici, cu atât problemele în piață (întârzierile la plată) au fost mai mari. Cu cât distorsionarea pieței a fost mai preg­nantă, cu atât autoritățile de supraveghere au fost mai timide în a lua măsuri, de teamă (să spunem) să se atingă de o companie care are un risc sis­temic. Adică o firmă care poate antrena prin căderea sa o prăbușire a pieței. În final, chiar așa s-a întâmplat.

JUCĂTORI CU RELE INTENȚII. Cazul Euroins aduce aceleași probleme ca și falimentele precedente. Respectiv, o creștere a tarifelor la polițele RCA, o evo­luție care evident îi nemulțu­mește pe asigurați. După ce ani la rând piața a fost dominată de oferte false ca preț, este normal ca ajus­tarea să se facă prin creșterea tarifelor. Consumatorii s-au obișnuit însă cu prețurile de dumping, iar o creștere îi nemulțu­mește.

Drept urmare, Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF) a propus și Guvernul a acceptat o plafo­nare a prețurilor polițelor RCA începând cu data de 11 aprilie, timp de șase luni. Este o soluție de compromis care a mai fost aplicată în urmă cu câțiva ani, dar care nu aduce decât rezultate de moment.

Plafonarea prețului RCA nu rezolvă problema pie­ței. De fiecare dată, după un faliment, a apărut un jucător „rebel“. De fapt, este impropriu spus „rebel“, pentru că a fost vorba despre apariția unui jucător cu vădite rele intenții. Un jucător „rebel“ face bine pieței, pentru că dinamizează și aduce mai multă con­curență. Dar o companie care vine cu prețuri de dumping nu poate decât să distorsioneze piața. Prin urmare, marea problemă este ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să găsească o soluție tehnică prin care să poată monitoriza în timp real dacă o companie sau alta vinde polițe prea ieftine în raport cu obligațiile de plată ce rezultă din încasă­rile obținute.

Desigur, rămâne de discutat cât de lent sau de eficient s-a mișcat actuala conducere a ASF în a lua mă­suri pe piața RCA. Putem puncta însă o anumită inerție în ceea ce privește nivelul ridicat al sumelor ieșite din Euroins. Iar acest lucru s-a întâmplat la toate celelalte falimente, pentru că, de fapt, companiile respective nu au fost altceva decât vehicule „de făcut bani“ pentru acționarii din față sau pentru cei din umbră. Din acest punct de vedere, poate că legislația sau procedurile instituțiilor publice ar trebui să prevadă o colaborare mai strânsă între ASF, fisc și, poate, Banca Națională a României.

RĂZBOIUL CU SERVICE-URILE. Pe piața RCA, lucrurile sunt mai complicate decât ceea ce se întâmplă cu firmele de asigurări. Există și un „război“ în toată regula între companiile de asigu­rări și service-urile auto. Cu ocazia falimentului City Insurance și a anu­lării licenței de funcționare pentru Euroins au apărut și o serie de tarife aberante ale uni­tăților reparatoare (service-uri auto). Cheltuieli cu manopera exagerate, costuri de reparare mai mari decât prețul unei ma­șini noi, costuri foarte mari pri­lejuite de punerea la dispoziția asiguraților a unor mașini care să înlo­cu­iască pentru o perioadă autovehiculul aflat în repa­rații, toate acestea au arătat o serie de abuzuri comise și de service-urile auto. Ca să nu mai luăm în calcul piața gri sau cea neagră existentă în sectorul de reparare a autovehiculelor.

De asemenea, a apărut ideea plafonării tarifelor practicate de service-urile auto. Deocamdată, propunerea nu s-a aplicat, dar este clar că o piață în care se dorește un control al prețurilor pe întreaga filieră este practic nefuncțională.

Este limpede că doar falimentele repetate nu cu­răță piața RCA. Problemele sunt mari, iar mecanis­mele de funcționare par complet viciate. Consumatorii vor tarife mici, companiile de asigurări nu le pot oferi, iar relația asigurator-service auto este, în unele cazuri, catastrofală. De undeva trebuie să plece reformarea acestei piețe, iar plafonarea prețurilor nu este o soluție. Trebuie găsită o variantă de piață la care să participe și consumatorii, și asiguratorii, și service-urile. Ușor de spus, greu de făcut.