Ştiri

Cine este femeia care îi ia locul lui Elon Musk ca președinte al Tesla

Producătorul de autoturisme electrice Tesla a anunțat că australianca Robyn Denholm, membră independentă a consiliului de administraţie din 2014, îl va înlocui pe Elon Musk în funcția de președinte al companiei. Schimbarea are loc la mai mult de o lună după ce miliardarul a ajuns la un acord cu autorităţile de reglementare americane prin care accepta să renunțe la această funcție, scrie Reuters. 

Compania avea termen până pe 13 noiembrie să numească un președinte independent al consiliului de administrație, conform acordului cu Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC). Autoritățile au pornit o anchetă după ce Elon Musk a transmis Twitter că „a asigurat finanțarea” pentru a retrage Tesla de la bursă, în urma căreia au stabilit că acest mesaj a fost unul fraudulos.

Musk a trebuit astfel să renunțe la funcția de președinte al Tesla, însă a rămas în continuare CEO. Miliardarul a trebuit să mai achite și o amendă în valoare de 20 de milioane de dolari, sumă cu care a fost sancționată, separat, și compania.

Robyn Denholm este director financiar al operatorului australian de telecomunicaţii Telstra şi a fost director independent în board-ul Tesla din 2014.

Aceasta va renunţa la funcţia de director financiar al Telstra după încheierea unei perioade de preaviz de şase luni și va prelua imediat funcția de la Tesla. Denholm va fi însărcinată să supravegheze compania în timp ce încearcă să crească producția autoturismelor electrice Model 3, acțiune consideerată crucială pentru profitabilitatea susținută a constructorului auto.


Foto: AFP/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

39 de minute ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

2 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

3 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

4 ore ago

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

5 ore ago

Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…

5 ore ago

Acest website folosește cookies