Ştiri

Chairry își relochează showroomul de mobilier în complexul UpGround, deținut de Globalworth

Chairry Design & Furniture, o companie specializată pe segmentul de fit-out – amenajări interioare complete închiriază un spațiu de 240 mp în complexul UpGround, deținut de investitorul internațional Globalworth, în zona de nord a Bucureștiului. Cei 12 de angajați din București ai companiei se vor reloca în noul spațiu începând din luna iulie a acestui an.

Noul spațiu este de 50% ori mai mare decât actuala reprezentanță Chairry Design & Furniture din București din zona Faur, iar aceasta face parte din strategia de extindere a companiei, atât din punct de vedere al acoperirii geografice, cât și din punctul de vedere al segmentelor de piață adresate.

“Decizia de relocare a showroomului într-un spațiu poziționat într-o zonă premium a Capitalei și avantajos pentru produsele furnizate vine pe fondul cererii crescute dinspre segmentul quality. În 2021 și în prima jumătate a anului 2022, Chairry a semnat designul interior pentru peste 4.000 de metri pătrați de spații interioare, reprezentând hoteluri și restaurante, piscine si centre SPA, birouri si clinici. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care am realizat o strategie de dezvoltare care să satisfacă cererea pieței, dar și să ne ofere oportunitatea de extindere pentru mai multe segmente de activitate, cum ar fi cel medical și de birouri”, declară Raluca Dorobanțu, Managing Partner Chairry.

Aproximativ 40% din noua suprafață închiriată va reprezenta zonă de lucru pentru angajații companiei, iar un spațiu extins de 150 mp va fi zonă de showroom pentru obiectele de design și mobilier furnizate de Chairry Design & Furniture.

Noul showroom al companiei va găzdui piese de mobilier și design provenind de la peste 50 de furnizori și parteneri Chairry. Dintre piesele de mobilier cel mai bine comercializate de Chairry în ultimii doi ani 60% sunt importante din Europa, iar 40% sunt obiecte personalizate prin intermediul producătorilor locali.

Chairry Design & Furniture, o companie antreprenorială românească, operează de peste 20 de ani pe piața locală și este specializată în design și amenajări interioare, precum și în furnizare de soluții de mobilier importat sau produs local. În total, Chairry a importat până în prezent peste 20.000 de piese de mobilier și a amenajat peste 50.000 mp de spații interioare.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies