Ştiri

CFR a stabilit cine va moderniza două tronsoane de cale ferată dintre Brașov și Sighișoara. Contractul are o valoare de 2,9 miliarde de lei

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea RailWorks câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h.

Oferta financiară a Asocierii RailWorks a fost de 2,9 miliarde de lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Sursa de finanţare pentru modernizareasubsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de km,este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători.

Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalatii electrice, instalatii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies