Ştiri

CEO-ul Deutsche Bank dă verdictul: există sau nu riscul unei crize bancare în UE?

Riscul unei crize bancare ”sistemice” în Uniunea Europeană (UE) este ”extrem de slab”, în pofida unor tensiuni recente în acest sector după falimentul SVB şi vânzarea Crédit Suisse, dă asigurări luni conducătorul Federaţiei germane a băncilor, Christian Sewing.

”Pericolul unei crize sistemice similare celei din 2008 este extrem de slab”, a dat asigurări într-o conferinţă de presă CEO-ul primei bănci germane, Deutsche Bank, Christian Sewing.

”Băncile din Germania şi Uniunea Europeană (UE) sunt în continuare extrem de robuste” şi ”foarte bine echipate cu fonduri proprii şi lichidităţi”, a subliniat el, relatează AFP, potrivit News.ro.

Efectele prăbuşirii Silicon Valley Bank (SVB)

Prăbuşirea recentă, în Statele Unite, a Silicon Valley Bank (SVB), foarte expusă sectorului start-up, şi a Signature Bank, urmate de vânzarea de urgenţă a Credit Suisse, a alimentat temeri cu privire la o criză mai largă în sistemul bancar.

Instituţiile financiare europene – îndeosebi Deutsche Bank – au fost afectate pe bursă în urma acestor evenimente, investitorii temându-se de o contagiune. În urma unui recul, criza ”nu a avut nicio consecinţă asupra băncilor din UE”, dă asigurări Christian Sewing.

Acest lucru se explică prin faptul că autorităţile de ”reglementare au făcut treabă bună în îmbunătăţirea fondurilor băncilor după criza din 2008”, cu atât mai mult în UE, unde ”reglementarea este clar mai exigentă decât în Statele Unite”, a apreciat el.

Pieţele au redobândit o anumită încredere în sectorul bancar

Reglementările impuse băncilor din Statele Unite au scăzut în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, mai ales ale celor impuse băncilor regionale – ca SVB – şi au fragilizat aceste instituţii. ”Această slăbiciune nu exista în UE”, dă asigurări Christian Sewing.

După mai multe săptămâni de îngrijorări, observatorii şi pieţele au redobândit o anumită încredere în sector. Mai multe bănci americane mari au prezentat vineri rezultate confortabile în primul trimestru şi par să fi fost abia atinse de ”valurile” din martie.

În zona euro, preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE) Christine Lagarde, lansată în lupta împotriva inflaţiei printr-o creştere importantă a dobânzilor, a dat asigurări duminică că situaţia nu justifică, pentru moment, o încetinire a acestei politici.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies