Ştiri

Cel mai mare premiu câștigat vreodată la loterie: Cât va primi americanul care a ghicit numerele corecte

Un singur bilet, cu numerele 5, 28, 62, 65, 70 şi 5 a obţinut marele premiu-record al loteriei americane, în valoare de 1,6 miliarde de dolari – cel mai mare câştigat vreodată în Statele Unite şi în lume -, au anunţat miercuri reprezentanţi Mega Millions, relatează AFP, citat de News.ro.

Biletul câştigător în extragerea de marţi a fost vândut în South Carolina. Identificarea câştigătorului sau câltigătorilor – în cazul în care biletul a fost cumpărat în comun – nu a fost făcut încă, precizează Mega Millions pe site.

„Momentul pe care-l aşteptam a venit, în sfârşit şi nu putem fi mai entuziasmaţi”, a declarat Gordon Medenica, directorul grupului Mega Millions. „Este cu adevărat istoric”, a adăugat el. Sume de 1,6 miliarde de dolari este echivalentul a aproape cinci tone de aur.

O ŞANSĂ DE CÂŞTIG LA 300 DE MILIOANE

Această extragere a Mega Ball a condus la cozi lungi de aşteptare în faţa chioşcurilor, supermarketurilor şi magazinelor la care s-au vândut cu doi dolari biletele loteriei care reuneşte 44 de state americane, capitala federală Washington şi Insulele Virgine. Şansa de câştig a fost de una la 300 de milioane.

Jucătorul care a ales cele şase numere câştigătoare are posibilitatea fie să-şi încaseze premiul în plăţi pe o perioadă de 29 de ani, fie să încaseze imediat o sumă redusă, care ar reprezenta, în cazul tragerii de marţi, aproximativ 913 milioane de dolari, potrivit site-ului Mega Millions. Spre deosebire de multe alte ţări, câştigurile la loteria americană sunt impozitate.

Ultimul jackpot a ajuns la acest record pentru că nu a existat câştigător din iulie, când un grup de colegi din California şi-au împărţit 543 de milioane de dolari.

Recordul celui mai mare câştig unic în Statele Unite era deţinut până acum de Mavis Wanczyk, o femeie căsătorită şi cu copii, în vârstă de 53 de ani, din Massachusetts, care a câştigat în august 2017 premiul cel mare la Powerball, cealaltă mare loterie americană, în valoare de 758,7 milioane de dolari.

În ianuarie 2016, jackpotul Powerball a atins 1,58 de miliarde de dolari, însă în urma extragerii au existat rtrei câştigători, care şi-au împărţit suma în mod egal – 528,8 milioane de dolari fiecare.

Mega Millions a fost înfiinţat în 2002. Formula a fost modificată în mai multe rânduri, cu scopul de a scădea probabilitatea tregerii premiul cel mare, ceea ce a permis creşterea acestuia la câteva sute de milioane de dolari.

După extragerea memorabilă de marţi, 36 de bilete au, de asemenea, dreptul la un premiu în cazul celor care au ales cinci numere, în valoare de 1 milion de dolari. Iar în total, aproape 16 milioane de bilete au permis câtigul a câţiva dolari -rambursarea sumei plătite pentru super jackpot.

La extragerea de vineri, premiul cel mare este în valoare de 40 de milioane de dolari.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies