Ştiri

Cel mai bogat om din Africa: Am scos de la bancă 10 milioane de dolari doar ca să mă uit la ei

Cel mai bogat om din Africa, miliardarul nigerian Aliko Dangote, a povestit în cadrul unui eveniment din Coasta de Fildeș cum a scos 10 milioane de dolari din bancă doar pentru a se uita la ei, ca să se convingă că este bogat, relatează AfricaNews.

Aliko Dangote, are în acest moment o avere de 10,6 miliarde de dolari, potrivit Forbes și deține o serie de companii din mai multe sectoare, de la fabrici de ciment, la fabrici de făină.

Întrebat de moderatorul evenimentului cum s-a simțit în momentul în care a ajuns milionar, Dangote a răspuns că atunci „când intri în afaceri, obiectivul este de a face primul milion. OK, am făcut asta. Dar, după aproximativ un an sau, mi-am dat seama că am peste 12-13 miliarde. Și am spus bine, astea sunt doar numere pe hârtie”.

Ca să se convingă că bogăția sa este real, miliardarul spune că a profitat de faptul că la acea vreme nu existau limite la retrageri și a încasat un cec de 10 milioane de dolari.

„Da, am retras 10 milioane de dolari, i-am pus în portbagajul mașinii și i-am luat acasă. I-am dus în casa și mă uitam la ei, spunându-mi «acum cred că am bani». I-am dus înapoi la bancă a doua zi”, a continuat el.

În cadrul evenimentului Mo Ibrahim Foundation’s Governance Week 2019, care a reunit mai mulți lideri politici și din mediul afecerilor, Dangote i-a sfătuit pe tinerii antreprenori Africani să investească în agricultură și în noile tehnologii, pe care le consideră cele mai promițătoare sectoare de pe continent și i-a avertizat să nu se lase purtați de val după primele reușite.

Dangote a declarat că problemele vamale și administrative împiedică dezvoltarea afacerilor pe întreg continentul. El a dat ca exemplu dificultățile cu care se confruntă compania sa producătoare de ciment în exportul către Benin, de la o fabrică nigeriană aflată la 40 de kilometri de graniță. AcestBenin a importat în schimb ciment „mai scump” din China.


Foto: Twitter

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies