Ştiri

Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins după decizia ASF

UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a luat notă de decizia Autorității de Supraveghere Financiară privind retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România, promovarea de către autoritate a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților ca administrator interimar al societății.

Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins

În primul rând: polițele de asigurare încheiate de clienți la Euroins România rămân valabile, conform prevederilor legale, încă 90 de zile după data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Astfel, șoferii care aveau polițe RCA la această societate vor putea circula în continuare pe drumurile publice, rămânând asigurați până la data respectivă. De asemenea, aceștia au posibilitatea de a denunța în orice moment polița, pentru a încheia una nouă, la un alt asigurator autorizat.

În al doilea rând: în ceea ce îi privește pe păgubiții unui accident cauzat prin intermediul unui vehicul acoperit printr-o poliță RCA emisă de societatea Euroins România, ei vor fi despăgubiți în baza acesteia, în limitele și termenele stabilite de legislația în vigoare privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv de până la 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare.

„Având în vedere falimentele care au marcat în ultimii ani anumite societăți axate pe zona asigurărilor obligatorii RCA, ne exprimăm încrederea că autoritățile statului vor găsi nu numai cauzele care au condus la aceste evoluții, ci și căile de a preîntâmpina astfel de situații pe viitor, inclusiv o analiză detaliată și imparțială a întregului context legislativ specific RCA”, transmite UNSAR.

Este însă important de punctat că problemele din zona RCA nu se regăsesc și în cazul altor tipuri de asigurări. Astfel, industria de asigurări înglobează mult mai multe segmente, precum asigurările de viață, sănătate, de bunuri și proprietăți, locuințe și nu numai, reprezentând un pilon important al economiei românești. Per ansamblu, în ciuda acestor situații cu care s-a confruntat, industria de asigurări a rămas alături de clienți de-a lungul timpului, plătind în fiecare zi calendaristică despăgubiri de circa 3,7 milioane EUR și gestionând aproape 16 milioane de polițe.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies