Ce importanță are acordul dintre Rusia și China?

În prima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, președinții Vladimir Putin și Xi Jinping au avut o întrevedere care a pus întrucâtva în umbră festi­vitatea. Și totuși, asemenea întâlniri sunt un lucru obiș­nuit, deși au valoare de semnal politic. Oare am uitat că la semifinala Cupei Mondiale la fotbal de la Rio de Janeiro, din 13 iulie 2014, invitatul special al Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, a fost nimeni altul decât președintele rus Vladimir Putin?

Fără îndoială că în contextul actual, al crizei din Ucraina și al acutizării competiției dintre Occident și China, întâlnirea celor doi oameni de stat se constituie într-un mesaj cu totul special adresat lumii. Cu atât mai mult cu cât, în declarația comună, Vladimir Putin și Xi Jinping și-au expus „viziunea comună“ în materie de securitate internațională, denunțând in­fluența americană și rolul alianțelor militare occiden­tale, NATO și AUKUS, în Europa și în Indo-Pacific.

ÎN CHEIE GEOSTRATEGICĂ. Acordurile economice încheiate trebuie văzute mai ales sub aspectul sem­ni­ficației geostrategice: Rosneft și grupul petrolier chinez CNPC au semnat un contract de aprovizio­na­re pe zece ani de 100 de milioane de tone de pe­trol rusesc, tranzitul urmând să se facă prin Kazahstan. De asemenea, Gazprom și CNPC au semnat un contract pentru suplimentarea livrărilor de gaz cu obiectivul de a ajunge la 48 de miliarde de metri cubi pe an. În domeniul cerealier, China a ridicat barierele pentru importurile din Rusia, ceea ce este o veste proastă pentru marii exportatori occidentali de cereale precum Statele Unite și Franța.

Astfel, întâlnirea din 4 februarie de la Beijing re­pre­zintă un succes diplomatic pentru președintele Vladimir Putin deoarece solidaritatea Chinei îi permite să își reducă dezechilibrul strategic față de alianța țărilor occidentale, în primul rând, față de Statele Unite ale Americii. Acordurile economice, fără a compensa anu­mite sancțiuni ori distanțare economică din par­tea țărilor occidentale, diluează mult amenințările occidentale cu sancțiuni, mai ales dacă avem în vedere că Rusia, așa cum scria recent prestigiosul cotidian britanic Financial Times, a acumulat rezerve valutare în valoare de peste 620 de miliarde de do­lari.

Iar perspectivele unui bloc ruso-chinez creează și un efect psihologic asupra europenilor, care nu trebuie neglijat. Germania, cu a sa economie puternic exportatoare și puternic dependentă de materii prime, probabil că va căuta să introducă anumite nuanțe în cazul în care vor exista voci în favoarea unor măsuri drastice. De asemenea, contextul crizei cu Rusia joacă mai mult în defavoarea occidentalilor. Aceștia se confruntă cu puseul inflaționist, prețurile la energie și la materii prime, problemele legate de reconstrucția post-pandemică și costurile mari le­gate de tranziția energetică și efectele tuturor acestor elemente asupra populațiilor europene; situația politică din Germania cu un guvern abia instalat, cu necesarele calibrări din sânul coaliției și prioritățile în plan intern; alegerile din Franța și suprasaturarea agendei sale strategice – Sahel, președinția Consiliu­lui UE, poziționarea față de SUA și Rusia în criza ucraineană.

UN „DAR“. Există însă și un „dar“ de care establi­sh­mentul de la Moscova este conștient. Acesta a fost bine rezumat de australianul de origine chineză Bobo Lo, cel mai mare specialist în relațiile sino-ruse, și anume: „Parteneriatul strategic între Rusia și China este un mecanism complex în care realitatea nu este întotdeauna conformă cu aparența“. Cu alte cuvinte, în strategia rusă, China este un partener ală­turi de care să participe la crearea unui bloc antioccidental sau o carte în jocul internațional al Moscovei? O întrebare pertinentă, având în vedere dezechilibrul demografic și economic dintre Rusia și China, dar și dilemele unor mari țări occidentale din Europa în privința raporturilor cu veci­nătatea estică.

Dar întrebarea este pertinentă și dacă acceptăm că Statele Unite însele au o dilemă strategică în pri­vința Rusiei: au sau nu au interesul să o arunce în brațele Chinei? Să amintim că ambele și-au testat în câteva rânduri cu succes capacitatea de cooperare? Mă refer evident la deschiderea bazelor din Asia Centrală pentru armata americană, imediat după 11 septembrie, și, mai recent, debarcarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova. Factorul ucrainean însuși poate juca un rol în găsirea unei soluții, deoarece în acest moment, Kievul măsoară capacitatea reală de sprijin militar și economic a Occidentului.

Marea absentă. În sfârșit, întâlnirea din capitala Chinei ne mai arată ceva, și anume că tabloul stra­tegic mondial este dominat de relația triangulară Statele Unite-China-Rusia, iar Uniunea Europeană lipsește.