Ştiri

Câţi bani au pierdut la salariu angajații români, în medie, într-o lună

Câştigul salarial mediu net în România a fost de 4.254 lei în ianuarie 2023, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, dar în scădere cu 3,3% (-144 lei) comparativ cu decembrie 2022, arată datele publicate miercuri, 15 martie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În prima lună a anului în curs, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut în comparaţie cu luna decembrie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Salariul mediu net din luna ianuarie a fost de 4.254 lei, în scădere cu 144 lei față de luna decembrie 2022 și în creștere față de ianuarie 2022 cu 15%.

Cele mai mari creşteri de salarii au fost în fabricarea de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului și transporturi aeriene, între 6,5% și aproape 10%. Potrivit sursei citate de europafm.ro, creșteri au fost, între un procent și 5%, în poștă și curierat, servicii administrative, fabricarea de mașini și utilaje și construcții.

Pentru bugetari, în ianuarie cele mai mari creșteri salariale au fost în învăţământ (+5,0%), sănătate şi asistență socială (+2,8%), respectiv în administraţia publică (+2,7%).

În România, cele mai mari salarii rămân cele din IT, cu un net peste 10.000 de lei. Pragul de jos este reprezentat tot de salariile din hoteluri şi restaurante 2.400 lei oficial.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies