Ştiri

Catalonia introduce reguli aspre de purtare a măştii

Purtarea măştii în public va deveni obligatorie tot timpul în Catalonia, a anunţat miercuri liderul administraţiei regiunii din nord-estul Spaniei, Quim Torra, relatează dpa, citează Agerpres.

De joi, locuitorii din întreaga regiune vor trebui să poarte mască în afara locuinţei, chiar în situaţii în care păstrarea distanţării fizice de 1,5 metri este posibilă.

În restul Spaniei, acoperirea gurii şi a nasului este în prezent obligatorie numai dacă distanţarea nu poate fi respectată.

„Ideea este că măsura ar trebui să se aplice tot timpul şi peste tot, independent de distanţa dintre persoane”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Torra, Meritxell Budo.

Nu se ştie pentru moment cât timp va rămâne valabilă măsura sau dacă oamenii vor trebui să poarte măşti inclusiv în cafenele sau pe plajă, prevederile detaliate urmând să fie prezentate în cursul zilei de miercuri.

Noile măsuri au fost luate după o creştere a numărului de cazuri de noul coronavirus în Catalonia.

Districtul Segria este primul care a fost plasat în carantină din nou după ridicarea restricţiilor, măsură care afectează 210.000 de oameni. Totuşi, marţi numărul zilnic al cazurilor noi locale de COVID-19 a scăzut de la 188 la 74.

Spania a fost una dintre ţările cel mai dur lovite de pandemie, cu 250.000 de cazuri de COVID-19 înregistrate şi 28.400 de decese. La nivel naţional, numărul de infectări a scăzut semnificativ de la mijlocul lunii mai.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies