Ştiri

Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut în august cu 2,4%

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 3.044 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 75 lei (-2,4%), arată datele transmise marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,1%.

În luna august 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 4.981 lei, cu 110 lei (-2,2%) mai mic decât în luna iulie 2019.

În luna august 2019, în majoritatea activităţilor, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2019 ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Producție scăzută, încasări mici

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de 14,7% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv de 10,1% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 7,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net ca urmare a acordării în lunile precedente a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă anumite drepturi salariale.

S-au înregistrat scăderi în învăţământ (-3,2%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-3,1%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-2%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6764 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1754 lei).

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

23 de ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

24 de ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies