Prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans a declarat, marţi, prezentând raportul MCV, că, în ultimele luni, în România s-a înregistrat un regres regretabil legat de amendarea legilor justiţiei, independenţa magistraţilor şi combaterea corupţiei. El a spus că sunt opt măsuri care trebuie adoptate, potrivit News.ro.
„Deşi s-au făcut anumiţi paşi pentru implementarea recomandărilor, evenimentele din ultimele luni în anumite cazuri au şi inversat progresele făcute în ultimii ani. Vedem forme de regres care sunt cu adevărat regretabile. E vorba mai ales de amendarea legilor justiţiei, independenţa magistraţilor şi combaterea corupţiei”, a afirmat Timmermans.
El a precizat că, în opinia Comisiei Europene, opt măsuri care trebuie adoptate.
Prim-vicepreşedintele CE a insistat şi asupra respectării independenţei presei.
Timmermans a precizat că Guvernul trebuie să revizuiască legile şi ordonanţele din justiţie şi să ia în considerare recomandările CE, precum şi să suspende încercările de înlăturare a procurorilor de rang înalt.
„În România am văzut în ultimele 12 luni foarte puţin progres şi chiar regres. Suntem într-un maraton ar fi păcat ca pe ultima sută de metri maratonistul să cedeze”, a mai spus Timmermans.
„Problema pe care o avem e că în ultima vreme lucrurile nu doar că au încetinit, ci au regresat, dar nu vă descurajaţi. Ceea ce mă bucură e că există o tendinţă foarte puternică în societate care împinge această evoluţie”, a subliniat oficialul CE.
În cursul celor douăsprezece luni care s-au scurs de la publicarea raportului din noiembrie 2017, România a luat unele măsuri pentru a pune în aplicare recomandările formulate în raportul din ianuarie 2017. Cu toate acestea, evaluarea din raportul din ianuarie 2017 a fost întotdeauna condiţionată de evitarea înregistrării unor regrese care să pună sub semnul întrebării progresele realizate în ultimii 10 ani. Intrarea în vigoare a legilor modificate ale justiţiei, presiunea la adresa independenţei sistemului judiciar, în general, şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în special, precum şi o serie de alte măsuri care subminează eforturile de combatere a corupţiei au avut drept efect anularea progreselor sau punerea sub semnul întrebării a caracterului lor ireversibil. Comisia a observat, de asemenea, că factori mai largi, din afara sferei MCV, au un impact asupra înregistrării de progrese în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei. În această privinţă, în raport se subliniază faptul că existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste are un rol important în tragerea la răspundere a factorilor de decizie politici pentru acţiunile lor, de exemplu în scoaterea la lumină a unor posibile cazuri de corupţie.
„Aşadar, cele 12 recomandări formulate în raportul din ianuarie 2017 nu mai sunt suficiente pentru a permite respectarea orientării formulate de preşedintele Jean-Claude Juncker la începutul mandatul său de a încheia MCV până la sfârşitul mandatului actualei Comisii. Prin urmare, în raportul publicat astăzi sunt formulate opt recomandări suplimentare menite să remedieze situaţia actuală. În acest sens, va fi necesar ca instituţiile-cheie din România să facă dovada unui angajament ferm faţă de independenţa sistemului judiciar şi de lupta împotriva corupţiei, să recunoască rolul indispensabil al acestora drept pietre de temelie şi să redea statului capacitatea de a acţiona, prin pârghiile sale de control şi echilibru, atunci când există riscul unei involuţii”, este poziţia Comisiei Europene.
1. Legile justiţiei
2. Numirile/revocările în cadrul sistemului judiciar
3. Codul penal şi Codul de procedură penală
Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape situaţia şi va efectua o evaluare în acest sens înainte de încheierea mandatului actualei Comisii. În opinia CE, punerea imediată în aplicare a măsurilor suplimentare este esenţială pentru a readuce procesul de reformă pe calea cea bună şi pentru a permite revenirea la traiectoria care va permite încheierea procesului MCV, astfel cum se menţiona în raportul din ianuarie 2017.
Foto: Mediafax
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies