Ştiri

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, dezamăgită de votul negativ dat României

Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană se arată, vineri, dezamăgiţi de votul negativ dat României şi transmit că statele UE trebuie să dea dovadă de unitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina şi al celorlalte provocări de la nivel global.

”Suntem dezamăgiţi de votul negativ dat României privind aderarea la spaţiul de liberă circulaţie europeană. Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) a fost şi rămâne un susţinător fervent al intrării României în spaţiul Schengen şi speră ca acest lucru să se întâmple într-un orizont de timp apropiat. Un succes în acest proces îl reprezintă eliminarea recentă a MCV (Mecanismul de cooperare şi verificare), impus României odată cu aderarea la UE”, a transmis, vineri, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, într-un comunicat de presă.

Preşedintele AHK România, Andreas Lier, afirmă că România îndeplineşte criteriile de aderare, fapt care a reieşit clar în urma controalelor efectuate de echipele de tehnicieni ai Comisiei Europene.

”State membre importante ale Uniunii Europene şi ale spaţiului Schengen, precum Germania şi Franţa, s-au pronunţat în multiple rânduri pentru includerea României în zona de liberă circulaţie europeană. Admiterea României ar fi un câştig pentru blocul comunitar, Europa ar fi mai puternică şi mai prosperă. Suntem foarte dezamăgiţi de acest vot, dar sperăm totuşi ca o decizie «pentru Schengen» să fie luată în curând”, a declarat Andreas Lier.

AHK România consideră că statele UE trebuie să dea dovadă de unitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina şi al celorlalte provocări de la nivel global.

”Conflictul cu Rusia, care a reconfigurat rutele de transport de mărfuri în Europa, a dus deja la scumpiri importante, iar industrii precum cea producătoare de materiale de construcţii, metalurgică şi chimică suferă din cauza scumpirii energiei. Libera circulaţie a bunurilor aduce beneficii economice semnificative transportatorilor şi mediului de afaceri în general, prin eliminarea obligativităţii controalelor suplimentare la frontierele interne ale Uniunii Europene, dar şi avantaje pentru investiţiile străine, prin crearea unui mediu economic de stabilitate şi încredere”, a mai transmis organizaţia.

Potrivit acesteia, reducerea costurilor asociate timpilor de aşteptare în vămi, alături de reducerea întârzierilor în lanţurile logistice fluidizează comerţul transfrontalier şi creează un preţ corect mărfurilor destinate cetăţenilor europeni.

”De aceea este în interesul tuturor statelor membre ca România să facă parte din spaţiul Schengen. În egală măsură, este şi un semnal important pentru investitori”, a mai transmis organizaţia.

”Ne exprimăm încrederea că acest lucru se va întâmpla cât mai curând posibil. Avantajele sunt multiple, nu doar pentru România, dar şi pentru întreaga Europă, iar companiile germane locale nu pot decât să susţină în continuare România în demersul său”, a afirmat Sebastian Metz, director general AHK Romania.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane.

Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

7 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

7 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

8 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

8 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

10 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

13 ore ago

Acest website folosește cookies