Ştiri

Camera a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă iniţiată de 109 deputaţi social-democraţi împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu. Anterior votului, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a solicitat ca votul la moţiunea simplă să fie unul secret, însă cererea a fost respinsă.

Din 304 deputaţi prezenţi, au fost 140 de voturi „pentru”, 161 „contra”, o abţinere, iar doi deputaţi nu au votat.

Ministrul Sănătăţii este acuzat de PSD că nu a luat nicio măsură pentru siguranţa pacienţilor în timpul pandemiei şi că nu a făcut nimic din ceea ce îi cerea predecesorului său să facă urgent, că a subminat în mod constant strategia naţională de vaccinare deja aprobată şi că a avut poziţii contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice. Social-democraţii mai afirmă că preluarea mandatului de către Vlad Voiculescu a însemnat o scădere a intenţiei de testare a persoanelor care îndeplinesc criteriile de suspiciune pentru COVID-19, că a scăzut, simetric, şi intenţia ministrului de a controla în mod real situaţia epidemiologică şi că, în schimb, actualul ministru al Sănătăţii a preferat mai degrabă să facă turul televiziunilor şi să reclame „greaua moştenire”, inclusiv cea a propriilor colegi din Coaliţie.

„Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi!”, afirmă social-democraţii despre activitatea lui Vlad Voiculescu.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

9 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

9 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

9 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

10 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

11 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

14 ore ago

Acest website folosește cookies